Slovacia a început să primească rachete Patriot, pe care le poziționează în centrul țării

Slovacia a început să primească rachete Patriot, pe care le poziționează în centrul țării
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Componente ale sistemului de apărare aeriană Patriot au început să sosească în Slovacia din ţările partenere NATO, iar operaţiunea va continua în zilele următoare, a declarat, duminică, ministrul slovac al Apărării.

Sistemul va fi operat de trupe germane şi olandeze şi va fi desfăşurat iniţial pe aeroportul Sliac din centrul Slovaciei, la 500 de kilometri de granița cu Ucraina, pentru a ajuta la întărirea apărării Flancului Estic al NATO. 

Sistemul Patriot va face parte dintr-un nou grup de luptă NATO din Slovacia, care se învecinează cu Ucraina. 
 
”Sunt bucuros să confirm că primele unităţi însărcinate cu desfăşurarea sistemului de apărare aeriană Patriot ajung treptat în Slovacia”, a declarat ministrul Apărării Jaroslav Nad pe Facebook. 
 
Nad a precizat că sistemul Patriot va fi o completare şi nu un înlocuitor al sistemului S-300 din epoca sovietică pe care îl operează Slovacia. 

ADVERTISING

Ministrul a spus săptămâna trecută că Slovacia este dispusă să dea S-300 Ucrainei dacă şi când va primi o înlocuire adecvată. 
 
Parlamentul slovac a autorizat marţi staţionarea în Slovacia a unor militari străini din cadrul NATO, al căror număr poate atinge 2.100. 

Într-o primă fază este vorba despre o unitate din cadrul ”Prezenţei Avansate Consolidate” a NATO - aproximativ 1.200 de oameni din Cehia, Germania, Olanda, Statele Unite, Polonia şi Slovenia. 

De asemenea, Parlamentul a aprobat instalarea unui sistem antirachetă de tip Patriot.  

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇