Rebelii au preluat, marţi, controlul asupra aeroportului din Goma, cel mai mare oraş din estul Congo, ceea ce ar putea întrerupe principala rută prin care ajutoarele pot ajunge la sute de mii de persoane strămutate, după ce au cucerit oraşul în urma unei ofensive care a lăsat cadavre pe străzi.
Lucrătorii umanitari raportează că au văzut cadavre pe străzi, iar potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) spitalele sunt supraaglomerate cu răniți.
Luptătorii M23 au intrat în Goma, luni, în cea mai gravă escaladare din 2012 a unui conflict de trei decenii, care îşi are rădăcinile în urmările lungi ale genocidului din Rwanda şi în lupta pentru controlul resurselor minerale din Congo, transmite Reuters.
Organizaţia Naţiunilor Unite a auzit că rebelii controlează aeroportul şi se află în Goma, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, în cadrul unei şedinţe de informare.
”Există riscuri reale de încălcare a ordinii publice în oraş, având în vedere proliferarea armelor”, a avertizat el, adăugând că forţele de menţinere a păcii şi personalul ONU au fost nevoiţi să se adăpostească la bazele lor.
În capitala congoleză Kinshasa, la 1.600 km vest de Goma, protestatarii au atacat un complex al ONU şi ambasadele, inclusiv cele ale Rwandei, Franţei şi Statelor Unite, exprimându-şi furia faţă de ceea ce au considerat a fi interferenţă străină.
Departamentul de Stat al SUA a ordonat personalului ambasadei să părăsească Congo, au declarat două surse. Una dintre surse, la curent cu evenimentele, a declarat că aceştia vor pleca miercuri. O a treia sursă a declarat că doar personalul neesenţial a primit notificarea.
Goma este un centru important pentru persoanele strămutate de luptele din alte părţi din estul Congo şi pentru grupurile care încearcă să le vină în ajutor. Luptele au făcut ca umii oameni să părăsească oraşul, inclusiv unii care se refugiaseră recent acolo din cauza ofensivei M23 de la începutul anului.
MAE a convocat Celula de criză interinstituţională
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că a convocat Celula de criză interinstituţională după deteriorarea situaţiei din Congo, unde se află mai mulţi cetăţeni români, angajaţi privaţi ai guvernului acestei ţări.
”Ministerul Afacerilor Externe a convocat Celula de criză interinstituţională pentru gestionarea crizei, încă de la începutul deteriorării situaţiei de conflict din regiunea Nord-Kivu a Republicii Democratice Congo, unde sunt prezenţi cetăţeni români, angajaţi privaţi ai guvernului RDC, într-o misiune de antrenament a armatei.
Ca urmare a evoluţiilor dinamice ale conflictului din regiunea Nord-Kivu pe fondul reluării active a avansului unei grupări înarmate locale, deteriorarea acută a situaţiei de securitate a blocat grupul de cetăţeni români care activau în zonă, în baza unui contract privat, în special în oraşul Goma”, a precizat, marţi seară, MAE.
Potrivit sursei citate, Celula de criză interinstituţională continuă să întreprindă toate demersurile pe lângă state din regiune şi la nivelul ONU, MAE fiind în contact cu guvernele RDC, Rwanda, parteneri internaţionali precum şi cu structurile MONUSCO.
”Celula de criză interinstituţională continuă să întreprindă demersuri imediate pentru a se asigura că cetăţenii români sunt în afara pericolului, cât şi pentru evacuarea acestora în siguranţă. Criza din estul RDC este deosebit de gravă având implicaţii militare, umanitare şi diplomatice, existând un număr foarte mare de refugiaţi civili în mişcare ca urmare a conflictului dintre grupările înarmate şi armata RD Congo. La acest moment, majoritatea cetăţenilor români este retrasă în baza MONUSCO din Goma. MAE solicită tuturor părţilor implicate să respecte şi să protejeze drepturile civililor, şi să permită evacuarea în siguranţă a cetăţenilor străini”, a arătat MAE.