Seism puternic de 7,3 în Indonezia. Oamenii panicați au fugit din case (Video)

Seism puternic de 7,3 în Indonezia. Oamenii panicați au fugit din case (Video)

Un seism cu magnitudinea 7,3 s-a produs, marţi, în estul Indoneziei, provocând panică în rândul rezidenților, care şi-au părăsit în grabă locuinţele. A fost emisă o alertă de tsunami, dar ulterior a fost ridicată.

Nu au fost semnalate victime sau pagube materiale importante până la această oră, în regiunile unde a fost resimţit seismul, dar autorităţile au făcut apel la prudenţă, informează AFP.

Seismul, produs la o adâncime de 18,5 kilometri, a avut loc la ora 03:20 GMT la nord de Insula Flores, în marea cu acelaşi nume, la circa 100 de kilometri de oraşul Maumere, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

ADVERTISING

''Eram pe un câmp. Oamenii, panicaţi, au început să o ia la fugă. Încă mi-e frică'', a povestit Nuraini, un locuitor din Insula Adonara, din regiunea Flores Est.

''În regiunile cele mai apropiate de epicentru (…), nu s-au produs pagube'', a declarat pentru Metro TV Antonius Hubertus Gege Hadjon, responsabil al districtului Flores Est. Dar ''când s-a produs cutremurul, toată lumea a fugit din locuinţe''.

Seismul a durat 30 de secunde

Primele imagini obţinute din regiunea afectată arată indonezieni părăsindu-şi în grabă locuinţele, precum şi ambuteiaje de motociclete şi vehicule îndreptându-se spre regiunile mai înalte.

ADVERTISING

''Eram la telefon când s-a produs seismul. L-am resimţit timp de 30 de secunde. A fost puternic'', a povestit Alwan, un locuitor din Buton, din sud-estul Insulei Sulawesi.

Centrul de alertă pentru tsunami din Oceanul Pacific, cu sediul la Honolulu, a precizat că nu mai există risc de tsunami. Iniţial, avertizase asupra riscului valurilor periculoase de-a lungul unei regiuni de coastă pe o rază de 1.000 de kilometri în jurul epicentrului.

Seismele produse la o adâncime mai mică au tendinţa de a genera mai multe pagube decât cutremurele de profunzime.

ADVERTISING

Indonezia, situată pe ''Cercul de Foc'' al Pacificului, la intersecţia mai multor plăci tectonice, se confruntă frecvent cu seisme şi erupţii vulcanice.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇