Șeful Jandarmeriei Române, scuze publice pentru amenda dată la marșul Colectiv: Un moment regretabil

Șeful Jandarmeriei Române, scuze publice pentru amenda dată la marșul Colectiv: Un moment regretabil
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Inspectorul general al Jandarmeriei Române, general-maior Alin Mastan, a prezentat scuze public, vineri, în numele instituției, pentru incidentul petrecut joi seară, la marșul comemorativ dedicat victimelor tragediei din Clubul Colectiv.

Într-un mesaj video, acesta a calificat situația drept „un moment regretabil” și a anunțat măsuri interne pentru a preveni situații similare.

„În primul rând, doresc să exprim în mod public scuze pentru incidentul produs”, a spus Alin Mastan, adăugând că momentul are „un profund caracter emoțional și simbolic”. „Regretăm sincer acest incident, care este unul izolat. Din această situație vom trage concluziile necesare și vom învăța lecțiile care se impun, astfel încât, în viitor, să gestionăm astfel de momente cu mai mult echilibru”, a precizat generalul.

Potrivit acestuia, evenimentul și acțiunea jandarmilor vor fi analizate, urmând ca instituția să dispună măsuri corespunzătoare pentru a evita repetarea unor asemenea incidente.

Organizatorul marșului, amendat cu 3.000 de lei

Un jandarm l-a sancționat joi seara pe Marian Rădună, organizator al marșului comemorativ „Colectiv – 10 ani”, cu o amendă de 3.000 de lei, pe motiv că manifestarea ar fi depășit ora 23:00 prevăzută în autorizație. În realitate, la acel moment în fața fostei fabrici „Pionierul” se mai aflau doar câțiva participanți care aprindeau lumânări.

Rădună a relatat pe Facebook că a primit procesul-verbal de contravenție chiar la finalul acțiunii. „Orice faptă bună este răsplătită pe măsură! Astăzi avem 3.000 RON!”, a scris acesta ironic, postând și fotografia amenzii.

El a declarat că sancțiunea nu este legală și că forțele de ordine nu cunoșteau legea.

Critici și reacții după gestul Jandarmeriei

Marșul a fost autorizat până la ora 23:00, dar momentul de reculegere s-a prelungit cu doar câteva minute, fără incidente. În imaginile filmate la fața locului, oamenii aprindeau lumânări și depuneau flori în liniște.

Gestul Jandarmeriei a fost intens criticat pe rețelele sociale și de către mai mulți participanți, care au considerat amenda o insultă la adresa memoriei celor 65 de victime ale incendiului din 30 octombrie 2015. „Rușinos”, „inuman” și „o palmă pentru familiile îndoliate” au fost printre reacțiile publice postate după aflarea incidentului.

Evenimentul de comemorare, organizat la împlinirea unui deceniu de la tragedia din Clubul Colectiv, a adunat mii de oameni în marșul tăcerii, încheiat cu un moment de reculegere în fața locului unde, pe 30 octombrie 2015, și-au pierdut viața 65 de persoane, iar alte zeci au fost rănite grav.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇