România se confruntă cu o lipsă de procurori, iar după decizia CCR privind vechimea deficitul de personal va crește și mai mult, atrage atenția șeful DNA, Crin Bologa.
”Ca impact, în prezent, din 195 de posturi de procurori, avem ocupate 128 prin numire, deci libere sunt 67 de posturi. Asta înseamnă că încărcarea și presiunea pe procuror este foarte mare și vom ajunge la întârzieri în rezolvarea cauzelor.
Sigur că ne va afecta, dar ne vom face în continuare treaba”, a precizat Crin Bologa, într-un interviu acordat Europa Liberă, întrebat care vor fi consecințele deciziei Curții Constituționale pentru DNA.
El a subliniat că nu înțelege de ce 16 ani, din 2002 și până în 2018, au fost constituționali șase ani vechime și acum nu sunt constituționali șapte ani.
”Până în 2018 cu șase ani vechime puteai ajunge la DNA, iar DNA a avut o istorie pozitivă în România, au fost efecte pozitive pentru intrarea în Uniunea Europeană și parcursul european și, în general, pentru societate”, a mai spus Crin Bologa.
Șeful DNA speră ca procurorii care sunt în funcție în momentul de față să nu fie afectați de decizia CCR.
„Sper că nu, pentru că ei, în momentul în care au aplicat și au venit la DNA, au venit printr-un examen și îndeplineau condițiile la momentul respectiv. Deciziile Curții Constituționale, în conformitate cu prevederile Constituției, nu pot retroactiva.
Acest lucru este foarte clar. Deciziile Curții se aplică pentru viitor, iar procurorii noștri care au îndeplinit condițiile de vechime pot rămâne în continuare pentru că au un drept câștigat și au ocupat funcția prin concurs”, a punctat Bologa.
Acesta a explicat și motivele pentru care procurorii, care ar putea să vină la DNA sau DIICOT, nu o fac.
„Colegii noștri care au grad de Parchet General nu vor să muncească, să simtă presiunea de la DNA, dar și satisfacția muncii de la DNA și DIICOT. Nu vor aplica pentru DNA, pentru că au același salariu. La DNA nu se ia niciun ban în plus, niciun avantaj în plus față de colegii care au grad de Parchet General.
Sunt destui colegi care au acest grad, dar lucrează la judecătorii, la tribunale, curți de apel și la Parchetul General. Or, la DNA și DIICOT, presiunea este foarte mare, munca este foarte intensă și atunci este foarte greu să convingem oamenii să vină”, a mai afirmat Crin Bologa.
Ulterior, CCR a explicat într-un comunicat argumentele cu care a respins scăderea vechimii pentru procurorii DNA şi DIICOT.
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a comentat, miercuri, decizia CCR referitoare la vechimea procurorilor şi a afimat că ”lupta împotriva corupţiei tinde să devină neconstitutională, prin decizia unor judecători care nu s-au desprins de politicienii care i-au numit”.
Citește și analiza semnată de Ioana Ene Dogioiu pe această temă: A fi principial nu înseamnă să fii prost. Coaliția, în calea ursului flămând