Şeful ANAF, Lucian Heiuş, a dezvăluit că a început să primească mesaje de ameninţare, dar a adăugat că acestea nu îl intimidează şi că este normal să primească astfel de mesaje având în vedere funcţia pe care o ocupă.
Heiuş a declarat, într-o emisiune difuzată duminică, la Digi 24, că există anumite persoane care încep să pună întrebări şi să transmită diverse mesaje, ştiind că au lucruri care nu sunt în regulă.
”S-a creat un val interesant. Ştiind deja că există riscul ca anumite persoane care ştiu că au lucruri neînregulă, încep să pună diverse întrebări, încep să transmită diverse mesaje”, a arătat Heiuş.
Întrebat dacă a fost sunat personal, Heiuş a explicat că nu a fost sunat, dar că primeşte mesaje de ameninţare.
”Nu am fost sunat, dar în schimb am început să primesc mesaje de ameninţare. Foarte interesante, dar cred că este normal când ocupi asemenea funcţii. Au fost trimise de pe anumite numere care s-au dovedit ca fiind cartele PrePay, dar primesc SMS-uri aproape zilnic. Nu am ajuns în faza să reclam, nu mă sperii prea uşor. Se întâmplă şi în mediul online.
Partea acesta de ANAF, au apărut anumite persoane cu tot felul de glumiţe pe care le postează pe Facebook. E clar că sunt deranjaţi că cineva a început să facă acest gen de controale, este corect să se facă acest gen de controale şi nu este o invenţie a mea sau a României”, a subliniat şeful ANAF.
Lucian Heiuş a adăugat că ANAF face controale acolo unde sunt nereguli.
”Noi am avut o anumită timiditate de a face controale (…) Să nu înţeleagă cineva greşit că ANAF a pornit nişte controale împotriva oamenilor care sunt bogaţi, nu, ANAF face controale şi încearcă să identifice persoanele care au dobândit averi şi care nu şi-au plătit impozitele. Cred că marea majoritate a contribuabililor din România are un comportament corect”, a precizat Lucian Heiuş.