Șefii comisiilor de Apărare din Congresul SUA se opun retragerii trupelor americane din România: Această mișcare transmite un semnal greșit Rusiei

Șefii comisiilor de Apărare din Congresul SUA se opun retragerii trupelor americane din România: Această mișcare transmite un semnal greșit Rusiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președinții Comisiilor pentru Forțe Armate din Senat și Camera Reprezentanților se opun deciziei Pentagonului de a reduce prezența trupelor americane în România, invocând îngrijorări legate de securitatea regională.

Republicanii Roger Wicker și Mike Rogers afirmă într-o declarație comună că această mișcare „transmite un semnal greșit Rusiei chiar în momentul în care președintele Trump exercită presiuni pentru a-l forța pe Vladimir Putin să vină la masa negocierilor pentru a obține o pace durabilă în Ucraina”.

Cei doi au declarat că „se opun ferm” deciziei și au numit-o „îngrijorătoare pentru faptul că Congresul nu a fost consultat înainte”, informează CNN.

Aceștia subliniază rolul cheie al României ca aliat al NATO, invocând investițiile sale militare și contribuțiile la securitatea Europei de Est.

Ne opunem ferm deciziei de a nu menține brigada americană rotațională în România și procesului prin care Pentagonul își revizuiește în prezent postura forțelor, proces care ar putea duce la reduceri suplimentare ale trupelor americane din Europa de Est. Pe 19 martie am declarat că nu vom accepta modificări semnificative ale structurii noastre de luptă care sunt făcute fără un proces interinstituțional riguros, fără coordonare cu comandanții de teatre de operații și cu Statul Major Întrunit, și fără colaborare cu Congresul.

Din păcate, exact acest lucru pare să fie în curs de desfășurare. România a fost un aliat puternic, făcând investiții majore pentru a găzdui forțele americane și a moderniza infrastructura care le sprijină. România a cheltuit de mulți ani peste 2% din PIB pentru apărare și s-a angajat să atingă pragul de 5% din PIB. Aceste investiții, alături de contribuțiile sale la apărarea estică a NATO și la securitatea Mării Negre, subliniază rolul central al României în securitatea Alianței”, se arată în comunictul transmis de cei doi.

Republicanii avertizează că reducerea forțelor americane ar putea ”invita” noi agresiuni, în special în lumina recentelor încălcări ale spațiului aerian de către dronele rusești.

”Retragerea prematură a forțelor americane de pe flancul estic al NATO, la doar câteva săptămâni după ce drone rusești au încălcat spațiul aerian românesc, subminează descurajarea și riscă să invite o agresiune rusă suplimentară.

Această decizie transmite, de asemenea, un semnal greșit Rusiei, exact în momentul în care președintele Trump exercită presiuni pentru a-l forța pe Vladimir Putin să vină la masa negocierilor pentru a obține o pace durabilă în Ucraina. Președintele are perfectă dreptate: acum este momentul ca America să își demonstreze hotărârea împotriva agresiunii ruse. Din păcate, decizia Pentagonului pare necoordonată și în contradicție directă cu strategia președintelui”, se mai arată în comunicat.

Wicker și Rogers au criticat lipsa consultării Congresului subliniind necesitatea unui proces de revizuire amănunțit, în conformitate cu sprijinul bipartizan pentru angajamentele de apărare ale SUA în Europa.

Aceștia solicită clarificări suplimentare din partea Pentagonului cu privire la capacitățile de descurajare ale NATO și la statutul brigăzilor americane din regiune.

Este îngrijorător faptul că Congresul nu a fost consultat înaintea acestei decizii, mai ales având în vedere sprijinul clar, bipartizan și bicameral pentru o prezență americană solidă în Europa, exprimat în versiunile atât ale Camerei, cât și ale Senatului pentru Legea de Autorizare a Apărării Naționale pentru anul fiscal 2026. Legislația precizează, de asemenea, intenția clară a Congresului ca nicio modificare a posturii americane în Europa să nu fie făcută în absența unui proces complet de revizuire.

Căutăm clarificări din partea Pentagonului cu privire la modul în care intenționează să atenueze impactul acestei decizii asupra posturii de descurajare și apărare a NATO și dacă a existat o coordonare cu aliații pentru a minimiza aceste consecințe”, subliniază președinții Comisiilor pentru Forțe Armate din Senat și Camera Reprezentanților.

Trump retrage sute de militari americani din România

Statele Unite vor retrage câteva sute de militari din România, însă aproximativ o mie vor rămâne pentru a asigura operarea bazelor strategice de la Deveselu și Câmpia Turzii.

În paralel, mii de soldați americani vor fi retrași și din Ungaria și Slovacia, în cadrul unui proces mai amplu de „redimensionare” a prezenței SUA în Europa de Est.

Ministerul Apărării precizează că decizia era așteptată și că România a fost informată oficial, menținând contact permanent cu Washingtonul.

Ajustarea forțelor americane reflectă noile priorități ale administrației Trump, în contextul în care NATO și-a consolidat între timp prezența pe Flancul Estic.

Deși nu este clar din care baze vor fi retrași militarii americani de la noi, prezența la Deveselu și Câmpia Turzii va fi menținută, iar România a căutat deja sprijin suplimentar din partea forțelor franceze pentru Mihail Kogălniceanu.

Poziţia MApN

"Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la redimensionarea unei părți a trupelor americane dislocate pe Flancul Estic al NATO, ca parte din procesul de reevaluare a posturii globale a forțelor militare ale SUA. Printre elementele brigăzii ce urmează să înceteze rotațiile în Europa se menționează și forțe destinate României, amplasate la Mihail Kogălniceanu", se arată într-un comunicat MApN.

Concret, Washingtonul a decis sistarea rotirii în Europa a unei brigăzi care avea elemente dislocate în mai multe state aliate. În România vor rămâne însă aproximativ o mie de militari americani, care vor continua să participe la misiuni de descurajare și apărare colectivă.

MApN subliniază că prezența acestora „rămâne o garanție a angajamentului SUA pentru securitatea regională”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇