Se discută intens în media despre soluția testării în masă pentru Sars Cov 2, au apărut zeci de laboratoare, publice sau private, care fac asemenea teste. Apar și erori care subminează încrederea în însăși existența și periculozitatea virusului.
În toată această discuție, este invocată doar resursa tehnică, aparatele PCR, de parcă ele ar lucra cumva singure, doar supravegheate de oameni. Așa cum atunci când se discută despre numărul paturilor ATI și al ventilatoarelor nimeni nu discută despre medicii necesari, de parcă ele ar trata singure pacienții.
Pentru a afla daca mașina PCR face singură treaba, ce înseamnă cu adevărat un test PCR și care este sursa erorilor, am stat de vorbă cu primul medic care a realizat în România teste pentru diagnosticul Covid, dr Dan Oțelea, șeful laboratorului de genetică moleculară din cadrul Institutului ”Matei Balș”. Dr. Oțelea a făcut studii post doctorale la Institutul Pasteur din Paris, în Marea Britanie și în SUA.
Mulți cred că testul pentru Sars Cov 2 este asemeni unui test de sarcină. Pui picătura și apare liniuța, doar că nu pui pe un bețișor, ci bagi într-un aparat PCR care face singur treaba. Așa este?
Aparatele nu sunt suficiente. Nu e ca o testare de biochimie în care bagi sânge pe o parte și scoți rezultatul. Nu aș merge nici până acolo încât să spun că e nevoie de supraspecializare, dar experiența în domeniu e foarte importantă.
Există și intervenții ale operatorului uman, decizii care trebuie luate. O mână și o privire antrenate sunt foarte importante. Aparatul nu iți spune singur.
Cum decurge o testare până la rezultat?
Testarea pentru Sars Cov 2 are 3 etape. Prima, mai puțin menționată, este recoltarea probei. Aici pot interveni foarte multe variabile în funcție de antrenamentul celui care recoltează.
Tamponul respectiv trebuie să ajungă până în faringe. Și ca să ajungă acolo, trebuie să intre cel puțin 10 cm. Altfel el nu ajunge unde trebuie și cred că asta este o sursă foarte mare de eroare.
A doua este etapa de extracție, adică din proba pacientului scoatem acidul nucleic. Este o etapă care presupune de cele mai multe ori un grad de intervenție umană, care ne spune de la câtă proba pornim, mai multă sau mai puțină, câtă probă ajunge la sfârșit pentru PCR, manualitatea, randamentul. E o doză de variabilitate destul de mare.
PCR-ul, cel mai cunoscut, e doar ultima etapă. Acidul nucleic extras este amplificat prin PCR. Să zicem că aceasta este partea cea mai standardizată, deși tehnicile de PCR nu sunt identice, pentru că proprietățile truselor sunt diferite.
O reacție de PCR este ca un binoclu, mă ajută să văd foarte departe. Numai că binoclurile nu sunt la fel. Sunt bune și mă ajută, probabil că îmi vor da răspunsuri corecte, însă la distanțe foarte mari, în cazul nostru atunci când cantitatea de ARN este mică, unele pot să-l vadă, altele nu. Asta ține de aparat și mai ales de trusa cu care lucrăm.
Așadar numai ultima etapă este strict tehnică?
E cea mai tehnică, nu e strict tehnică, pentru că și acolo e nevoie de antrenament uman. Noi, în laborator, facem asta de mai mult de 20 de ani, la început pentru HIV. Dar chiar și acum ne trimitem poze între colegii din diferite centre, ca să ne confirmăm că anumite interpretări sunt corecte, că nu ne-am înșelat.
Sigur, vorbesc despre probele la limită, care reprezintă excepția. Dar unde există dubii e nevoie de experiență.
Deci nici măcar în aceasta ultima etapa nu iese din PCR un bilețel pe care să scrie negativ sau pozitiv?
Sunt unele echipamente care fac asta, dar sunt puține. Cele mai multe echipamente care există peste tot necesită o decizie umană. Rezultatul apare pe ecran sub forma unei curbe, omul din laborator se uita la ea și decide dacă are aspectul unei curbe pentru coronavirus sau nu.
Cu cât experiența e mai mare, cu atât și precizia e mai mare. Personal am cea mai mare încredere în oamenii care au lucrat și lucrează mult în centrele mari, publice sau private.
Avem în România acum foarte multe laboratoare care fac teste Sars Cov2, peste 130 înțeleg. Sunt ele la un nivel calitativ corespunzător?
Noi primim tot timpul oameni să se antreneze și putem vedea că nu există peste tot experiență suficientă. De altfel, ați văzut și dvs discuții despre unele rezultate discordante.
Cel mai cunoscut e cazul copilașilor de la Timișoara, unde chiar înainte de retestarea în al doilea laborator a fost clar că e imposibil să fie atât de mulți nou născuți pozitivi.
Există mai multe cazuri de rezultate dovedite false, cel mai cunoscut recent este cazul CFR Cluj. Ce s-a întâmplat?
Nu am o opinie. Poate să fie vorba și despre despre o diferență de aparate. Uneori faptul că proba este înghețată, dezghețată și retestată modifică sensibilitatea. Sunt multe lucruri care pot interveni.
Probele sunt înghețate?
După testare. Noi avem nevoie să păstram o cotraprobă, pentru a testa încă o dată dacă e nevoie, să o secvențiem, așa cum am și făcut cu multe probe, ca să vedem cum evoluează virusul.
În mod corect orice laborator păstrează probele o vreme. Capacitatea de a păstra zeci de mii de probe, câte se fac acum, e limitată, nu se pot păstra un timp nedefinit, dar în mod corect se păstrează un timp de ordinul lunilor.
Ați spus că aveți încredere în oamenii care lucrează mult în laboratoare mari, cu experiență. Câte sunt așa?
Nu am o viziune exhaustivă, știu oamenii cu care am lucrat. Cred că există la ora actuală 20-40 de asemenea laboratoare. Despre ceilalți nu spun că nu sunt în regulă, dar nu îi știu.
De când a început criza Covid, accentul a fost pus pe achiziția de aparatură. A fost un efort la fel de intens sau măcar comparabil și pentru antrenarea resursei umane care să folosească aceste aparate despre care vedem că reprezintă doar ultima etapă a testării?
Mai puțin. Aș spune că în general oamenii au impresia că le lipsește în primul rând tehnologia. Aparatele sunt foarte importante, fară ele nu poți face nimic, dar nu întotdeauna sunt suficiente. Ele trebuie dublate de experiență.
La fel de adevărat este că au fost și sunt niște luni infernale, în laboratoare se lucrează foarte mult, nici nu știi cum să te mai împarți zilnic să lucrezi sutele de probe care au venit, să te ocupi de oamenii pe care ar trebui să-i antrenezi. Nu a existat nici capacitatea de a antrena oameni în măsura în care ar fi fost nevoie.
Se discută mult despre tesare în masă, oricine vrea să se poată testa gratis . Ar fi fezabil și eficient ?
Ar fi bine să se poată așa. Eu mă uit și prin presa internațională. În SUA, pentru un test se așteaptă adesea și 7 zile, iar resursele lor sunt cu mult mai mari.
Resursele trebuie alocate în funcție de ceea ce considerăm că este important să facem, în funcție de oamenii pe care îi avem, de resusele financiare și tehnice pe care le avem.
Îi înțeleg pe oamenii care au nevoie de test pentru a merge într-un concediu, dar e mai important să fie testați cei care sunt bolnavi și care există riscul să răspândească boala.