McDonald’s a anunţat, luni, că l-a dat în judecată pe fostul director general Steve Easterbrook, pentru a recupera compensaţii şi beneficii de ordinul zecilor de milioane de dolari, pentru că acesta ar fi ascuns şi ar fi minţit în legătură cu relaţiile sexuale pe care le-ar fi avut cu cel puţin trei angajate.
Procesul a fost intentat la nouă luni de la înlăturarea fără motivaţie din funcţie a lui Easterbrook, după ce compania a stabilit că acesta a avut o relaţie consensuală, dar nu fizică, cu o angajată, încălcând politica lanţului de fast food, transmite Reuters.
McDonald’s a arătat că a redeschis subiectul luna trecută, după ce a primit o informaţie anonimă şi a descoperit că Easterbrook a avut relaţii sexuale cu mai multe angajate în anul anterior plecării sale.
Avocați: Relația, ”o greșeală”
Avocaţii lui Easterbrook nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii. Când a plecat de la McDonald’s, Easterbrook a spus că relaţia consensuală cu o angajată a fost ”o greşeală” şi că ”este timpul să meargă mai departe”.
Pachetul de compensaţii pentru plecarea din companie a lui Easterbrook a fost în valoare de 41,8 milioane de dolari, a estimat firma Equila, specializată în plăţile directorilor.
McDonald’s susţine însă că Easterbrook nu merită compensaţiile respective, ”din cauza tăcerii şi minciunilor sale” şi că dacă boardul ar fi ştiut întreaga situaţie l-ar fi concediat ”motivat”.
În plângerea depusă la un tribunal din Delaware, McDonald’s arată că a găsit zeci de fotografii cu femei goale sau cu conţinut sexual explicit, între care unele cu cele trei angajate, pe care Easterbrook le-a trimis de pe contul de email al companiei către contul său personal.
McDonald’s afirmă că Easterbrook a şters emailurile şi a ataşat fotografiile de pe telefonul de serviciu, cu puţin timp înainte de demiterea sa, dar că acestea au rămas pe serverul companiei fără ca el să ştie.
Sute de mii de dolari pentru favoruri sexuale
În plus, Easterbrook ar fi aprobat un grant extraordinar în acţiuni, în valoare de sute de mii de dolari, unei angajate, la scurt timp după prima lor relaţie sexuală, şi ar fi minţit investigatorii, negând orice relaţie sexuală cu angajatele.
Easterbrook, de naţionalitate engleză, a devenit director general al McDonald’s în martie 2015. El a fost creditat cu modernizarea lanţului de restaurante, introducând chioşcuri cu ecrane tactile şi lansând meniul de breakfast pe tot parcursul zilei.
Succesorul său, Chris Kempczinski, a actualizat valorile corporative ale McDonald’s, operaţiune care a avut ultima oară în 2008.
Citește și: