Scădere masivă a numărului de studenți din UE înscriși la universități britanice

Scădere masivă a numărului de studenți din UE înscriși la universități britanice
Foto: Facebook University of Cambridge
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Brexitul se simte acut pe culoarele universităţilor din Regatul Unit în acest început de septembrie, cu o scădere masivă a numărului de înscrieri din rândul studenţilor proveniţi din ţări ale Uniunii Europene care vor costa scump prestigioasele instituţii academice britanice, comentează sâmbătă agenţia dpa.

Potrivit cifrelor furnizate de Serviciul de Admitere în Universităţi şi Colegii, numărul total de studenţi din UE înscrişi la universităţile britanice în această toamnă este de 11.700, faţă de 27.750 înscrişi anul trecut.

Cu toate că pandemia de coronavirus a jucat în mod inevitabil un rol asupra numărului de studenţi internaţionali, nu există nicio îndoială printre universitari că principalul motiv al acestei scăderi este efectul de domino al Brexitului, care implică taxe de înscriere mai ridicate şi o creştere a birocraţiei, notează dpa.

În urmă cu un an, era în continuare foarte simplu pentru cetăţenii UE să studieze în Marea Britanie, datorită acordului de tranziţie care garanta în esenţă că nu s-a schimbat nimic după Brexit, continuă sursa citată. Totuşi, de atunci, Marea Britanie s-a retras din programul Erasmus, care organizează schimburi pentru studenţi pentru a învăţa sau lucra în străinătate în orice ţară europeană care participă la el. Acum, studenţii din UE trebuie să solicite o viză de studii în Marea Britanie, care este costisitoare, ia timp, iar procesul în sine este unul anevoios, scrie dpa.

Un alt impediment este acela că, în prezent, Marea Britanie îi cataloghează pe studenţii din UE drept studenţi internaţionali. În condiţiile în care cetăţenii UE din Anglia plăteau în trecut aceleaşi taxe de şcolarizare ca studenţii britanici, respectiv maximum 9.250 de lire sterline pe an (aproape 11.000 de euro), pentru 2021, studenţii străini sunt nevoiţi să plătească mai mult decât dublu, iar în unele cazuri mai mult decât triplu, potrivit dpa.

„Când Marea Britanie făcea încă parte din Uniunea Europeană, funcţiona principiul egalităţii. Toată lumea trebuia să plătească aceleaşi taxe de şcolarizare. Acum lucrurile s-au schimbat,” rezumă situaţia Ulrich Hoppe, şeful Camerei de Industrie şi Comerţ Germano-Britanică (AHK) din Londra.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇