Rusia anunță că a redus cu mult peste țintă producția de petrol. Ce înseamnă acest lucru

Rusia anunță că a redus cu mult peste țintă producția de petrol. Ce înseamnă acest lucru

Rusia și-a redus producția de petrol cu 700.000 de barili pe zi în luna martie, mult peste ținta stabilită inițial, relatează Bloomberg.

În februarie, oficialii ruși au anunțat că intenționează să reducă producția cu 500.000 de barili pe zi pe parcursul lunii martie, ca răspuns la sancțiunile occidentale și la plafonarea prețului energiei după invadarea Ucrainei de către Rusia, notează Business Insider.

Vicepremierul rus Alexander Novak a anunțat că măsura va fi continuată pănă la sfârșitul anului. În contextul în care marii producători de petrol din OPEC+ au anunțat la rândul lor diminuarea voluntară a producției până la sfârșitul anului, este posibil ca prețul barilului să revină la 100 de dolari în acest an, dar și ca țările occidentale să revizuiască plafonul de 60 de dolari / barili pentru petrolul rusesc.

ADVERTISING

Sursa citată precizează că există îndoieli cu privire la cât petrol a produs în realitate Rusia, întrucât valorile anunțate sunt contrazise de datele privind exporturile țării și aprovizionările rafinăriilor locale.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇