Rusia a lansat în luna iulie un număr record de rachete asupra Ucrainei, potrivit unei analize realizate de AFP pe baza rapoartelor zilnice ale Forțelor Aeriene ucrainene. În același timp, Kievul cere Washingtonului mai multe sisteme de apărare antiaeriană pentru a face față intensificării atacurilor.
Potrivit datelor centralizate de AFP, armata rusă a lansat 376 de rachete în iulie, de peste două ori mai multe decât în luna iunie. Este cel mai mare număr de rachete folosite de Rusia împotriva Ucrainei într-o singură lună de când agenția franceză urmărește și centralizează aceste statistici.
Bombardamentele asupra Kievului s-au intensificat
Cele mai multe atacuri au vizat Kievul, după ce Moscova a anunțat că va lovi capitala ucraineană „în mod sistematic”, ca represalii pentru atacurile ucrainene asupra teritoriului rus și a zonelor ocupate.
Luna iulie a fost marcată de mai multe bombardamente de amploare. Cel mai sângeros a avut loc în noaptea de 2 iulie, când cel puțin 30 de persoane și-au pierdut viața. Un nou atac asupra Kievului, în noaptea de vineri spre sâmbătă, s-a soldat cu cel puțin nouă morți.
În schimb, numărul dronelor de atac lansate de Rusia a scăzut ușor. AFP arată că Moscova a folosit 4.956 de drone în iulie, cu aproximativ 14% mai puține decât în iunie.
Autoritățile ucrainene susțin că reușesc să intercepteze majoritatea dronelor, însă apărarea împotriva rachetelor balistice depinde în continuare de sistemele occidentale, în special de bateriile Patriot furnizate de Statele Unite.
Președintele american Donald Trump declarase inițial că ar putea permite Ucrainei să producă local rachete Patriot sub licență, însă ulterior și-a nuanțat poziția și a spus că „nu este sigur” că acest lucru se va întâmpla. De altfel, nu este clar nici dacă Ucraina are, pe termen scurt, capacitatea industrială necesară pentru producerea acestor rachete.
Atât Rusia, cât și Ucraina și-au intensificat în ultimele luni atacurile cu rază lungă de acțiune, iar bombardamentele provoacă tot mai multe victime în rândul civililor.
