Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat, marţi seară, că poziţia ţării noastre este că nu va trimite trupe de menţinere a păcii în Ucraina, el precizând că încă nu există o soluţie comună la nivel european.
”Fiecare ţară are Constituţia ei, fiecare ţară are legile ei, fiecare ţară are paşi interni diferiţi”, a declarat ministrul.
Ionuţ Moşteanu a declarat, marţi, la Antena 3, că România participă la toate discuţiile formale şi informale cu partenerii europeni şi NATO, dar că nu există nicio soluţie clară în acest moment la nivel european privind trimiterea de trupe de menţinere a păcii pe teritoriul Ucrainei.
”Haideţi să avem nişte scenarii cu care să fim pregătiţi înainte de a vedea acest moment al opririi focului şi al începerii negocierilor condiţiilor de pace. Fiecare ţară trebuie să parcurgă paşii interni, orice decizie s-ar lua. Fiecare ţară are Constituţia ei, fiecare ţară are legile ei, fiecare ţară are paşi interni diferiţi. De aceea, în Europa ne merge mult mai greu să luăm o decizie, trebuie să stăm toţi la masă şi să luăm o decizie”, a afirmat ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu.
El consideră că se va ajunge la o soluţie comună, dar e prea devreme de spus care va fi aceasta.
”Ce e clar în momentul ăsta, poziţia noastră este că nu trimitem trupe în Ucraina. Ne-am arătat disponibilitatea pentru a funcţiona în continuare ca un hub logistic pentru orice tip de ajutoare care merg către ucraineni. Facem asta din prima zi a războiului, vom face asta în continuare, ne antrenăm alături de partenerii şi aliaţii noştri, antrenăm militari ucraineni, vom face asta în continuare, e un ajutor foarte important pe care îl dăm ucrainenilor”, a adăugat ministrul Apărării.
România a dat Ucrainei de la gloanţe la sistemul Patriot
Ionuţ Moşteanu a precizat că România a oferit Ucrainei gloanţe, bani pentru pregătirea piloţilor, dar şi un sistem de apărare Patriot, el precizând că nu poate oferi detalii despre pachetele militare oferite Ucrainei, pentru că reprezintă informaţii clasificate.
”Sunt pachete care au fost creionate în urma unui dialog cu prietenii ucraineni, în funcţie de nevoile dânşilor şi de disponibilităţile noastre, păstrând în acelaşi timp capacitatea operaţională a armatei române. Sunt aceste pachete de la gloanţe până la, ca să dau un exemplu, sistemul Patriot care a fost donat către Ucraina. Acum, legat de detalierea fiecărui pachet, aceste lucruri sunt clasificate şi vom vedea împreună cu premierul şi cu preşedintele în ce măsură şi ce putem declasifica din asta, pentru că, practic, noi spunem şi cu ce ne-am golit depozitele şi asta nu e neapărat cel mai bun lucru să-l faci public”, a explicat, marţi seară, la Antena 3, ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu.
Cât priveşte sistemul de apărare Patriot oferit Ucrainei, ministrul Ionuţ Moşteanu a afirmat că România va primi un alt sistem în loc, printr-o donaţie făcută de Statele Unite ale Americii, Norvegia şi Germania.
”Am primit donaţie din partea aliaţilor, o sumă mai mare decât făcea sistemul (oferit Ucrainei – n.r.). Practic, o să primim acest sistem aproape gratis. Plătim o diferenţă foarte mică raportat la costul unui sistem Patriot. Deci noi am dat un sistem de-al nostru ucrainenilor şi aliaţii ne dau unul în schimb. Va fi plătit mai exact de către Statele Unite, Norvegia şi Germania”, a afirmat ministrul Ionuţ Moşteanu.
El a precizat că ”e un pic complicat” să spunem exact când va ajunge acest nou sistem Patriot în România, dar că se va întâmpla ”într-un viitor apropiat”.