China a antrenat în mod secret aproximativ 200 de militari ruși la sfârșitul anului trecut, iar o parte dintre aceștia au fost ulterior trimiși să lupte în Ucraina, potrivit a trei agenții europene de informații și unor documente analizate de Reuters.
Instruirea ar fi avut loc în mai multe facilități militare din China, inclusiv în Beijing și Nanjing, și a vizat în principal utilizarea dronelor, războiul electronic, artileria și tacticile de infanterie mecanizată.
Informațiile provin dintr-un acord militar ruso-chinez datat iulie 2025 și consultat de Reuters, dar și din rapoarte interne ale armatei ruse.
Potrivit acelorași surse, unii dintre militarii instruiți ar fi fost identificați ulterior în zone de luptă din Ucraina, inclusiv în Crimeea ocupată și regiunea Zaporojie.
Deși China afirmă oficial că menține o poziție neutră în conflict și susține inițiativele de pace, documentele citate de Reuters sugerează o cooperare militară mai profundă între Beijing și Moscova decât era cunoscut anterior.
Instruirea ar fi inclus simulatoare de zbor pentru drone FPV, tehnici de contracarare a dronelor inamice, dar și exerciții de geniu militar, detonare și neutralizare a dispozitivelor explozive.
Atât Ministerul chinez de Externe, cât și autoritățile militare din Rusia nu au comentat informațiile, însă Beijingul a reiterat că își menține o poziție „obiectivă și imparțială” în conflict.
Reuters notează că, în paralel cu acest program, China și Rusia și-au intensificat cooperarea militară în ultimii ani, inclusiv prin exerciții comune și schimburi de tehnologie militară.
