Loteria Română anunţă un report de 2,4 milioane de euro la tragerea Joker de duminică.
”Duminică, 27 noiembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 24 noiembrie, Loteria Română a acordat 12.091 de câştiguri în valoare totală de peste 767.700 de lei”, anunţă Loteria Română.
La Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 3,26 milioane de lei (peste 661.200 de euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 4,74 milioane de lei (aproximativ 963.000 de euro).
La Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 11,9 milioane de lei (peste 2,41 milioane de euro), iar la categoria a II-a se înregistrează un report în valoare de peste 544.000 de lei (peste 110.300 de euro). La Noroc Plus este în joc un report cumulat în valoare de peste 118.400 de lei (peste 24.000 de euro).
La Loto 5/40 se inregistreaza la categoria I un report în valoare de peste 363.500 de lei (peste 73.700 de euro). La Super Noroc se inregistreaza un report cumulat in valoare de peste 80.600 de lei (peste 16.300 de euro).