Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii se va vaccina în curând împotriva Covid-19

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii se va vaccina în curând împotriva Covid-19
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va primi în săptămânile viitoare vaccinul Pfizer-BioNTech, care tocmai a obţinut aprobarea autorităţilor sanitare britanice,.

Suverana, în vârstă de 94 de ani, şi soţul său, prinţul Philip, 99 de ani, vor fi amândoi vaccinaţi cu prioritate din cauza vârstei lor şi nu în virtutea unui tratament preferenţial, a indicat publicaţia Mail on Sunday.

Potrivit ziarului, aceşti membri mai în vârsta ai familiei regale vor face publică această vaccinare pentru a „încuraja cât mai mulţi oameni să se vaccineze”, deoarece autorităţile se tem că militanţii antivaccin ar putea să semene îndoieli în rândurile populaţiei.

ADVERTISING

Marea Britanie a dat undă verde unui vaccin anticoronavirus, dezvoltat de laboratoarele Pfizer ş BioNTech, în vederea unei campanii de vaccinare care va începe în rândul celor mai în vârstă persoane şi mai vulnerabile categorii.

Palatul Buckingham nu a răspuns imediat la o solicitare de comentariu pentru AFP.

Daily Mirror afirmă, la rândul său, că mai multe celebrităţi din Regatul Unit s-au angajat public să fie vaccinate pentru a sprijini aceasta campanie.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇