Record mondial: A fost făcută cea mai mare captură de canabis

Record mondial: A fost făcută cea mai mare captură de canabis
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Poliţia spaniolă a anunţat sâmbătă capturarea a 32 de tone de muguri de canabis, ”cea mai mare captură din această substanţă la nivel internaţional”, la finalul unei anchete care a dus la arestarea a 20 de persoane.

Operaţiunea amplă botezată ”Jardines” (grădini) s-a derulat în ultimele săptămâni în mai multe oraşe din Spania, printre care Toledo (centru) şi Valencia (est), unde persoanele bănuite de trafic depozitau cea mai mare parte a mărfii, a precizat Garda Civilă, informează AFP.

”S-a finalizat prin capturarea a 32 de tone de muguri de marijuana, echivalentul producţiei a 1,1 milioane de plante de canabis, adică cea mai mare captură din această substanţă nu doar în Spania, ci şi la nivel internaţional'', a mai precizat instituţia într-un comunicat.

ADVERTISING

Potrivit Gărzii Civile, mugurii de canabis erau ambalaţi în vid pentru a putea fie expediaţi în diferite regiuni spaniole, dar şi în alte ţări europene, ”în principal în Elveţia, Ţările de Jos, Germania şi Belgia”.

În total, 20 de persone cu vârste cuprinse între 20 şi 59 de ani - nouă bărbaţi şi 11 femei - au fost arestate în timpul operaţiunii. Organizaţia de care aceştia aparţineau ”controla ansamblul procesului de producţie şi de distribuţie a drogului”, a mai precizat Garda Civilă.

După ce a fost timp de mai multe decenii poarta de intrare a haşişului în Europa, Spania se confruntă în ultimii ani cu o multiplicare a plantaţiilor de canabis pe teritoriul său, fenomen care atrage grupuri infracţionale de pe întreg continentul european.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇