Rafila crede că vom depăşi maximul numărului de cazuri înregistrat în valul trei

Rafila crede că vom depăşi maximul numărului de cazuri înregistrat în valul trei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Medicul Alexandru Rafila crede că în România, valul patru al pandemiei va dura cel puțin până la jumătatea lunii noiembrie și vom depăşi maximul numărului de cazuri înregistrat în valul trei. El afirmă că în acest moment ne aflăm pe locul al doilea la nivel european în ceea ce priveşte transmiterea accelerată a infecţiei cu SARS-CoV- 2.

”Nu ştiu dacă aţi văzut ultima statistică a unui buletin de informaţii al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care plasează România la o rată de reproducere a infecţiei la 1,3 cea mai mare din Europa (…) după Slovacia, care cred că are 1,34. Deci avem clar o accelerare foarte mare a transmiterii în această perioadă. Deja am ajuns la 4.500 de cazuri pe zi. Ăsta e un element.

ADVERTISING

Şi al doilea element de care mă tem cel mai mult este legat de faptul că sistemul de sănătate a suferit nişte şocuri în ultimul an şi jumătate, oamenii, chiar dacă sunt poate mai experimentaţi, în modul în care trebuie gestionate din punct de vedere medical lucrurile, sunt obosiţi, sunt iritaţi şi partea de sănătate, de fapt, în ultimele 8-9 luni nu prea a fost condusă. (...) Noi amplificăm haosul în criză, or chestiunea asta poate să facă valul patru să devină cel mai impactant dintre cele pe care le-am trecut până acum în timpul acestei pandemii”, a afirmat Alexandru Rafila, vineri seară, la Digi 24.  

ADVERTISING

El a mai spus că România se află printre statele europene în care transmiterea infecţiei se face comunitar, în timp ce în alte state situaţia se stabilizează.   

”Dacă în Europa valul acesta se va  opri – şi din ceea ce văd eu de pe cifre multe dintre ţări au ajuns să stabilizeze transmiterea şi chiar să scadă numărul de cazuri – în regiunea europeană a OMS, de cincizeci şi ceva de ţări, mai sunt vreo şase-şapte ţări care sunt în zona asta cu transmitere accelerată”, a adăugat medicul.  

Rafila acuză faptul că, din dorinţa de a fi ”populare”, autorităţile centrale, dar şi unele autorităţi locale au permis concentrări mari de oameni unde regulile sanitare nu au fost respectate. 

ADVERTISING

”Au existat nişte acceleratoare ale transmiterii, respectiv concentrări mari de oameni, nu vreau să spun neapărat festivaluri, concentrări mari de oameni pentru o perioadă lungă de timp în care regulile de distanţare nu au fost respectate.

Noi acum am învăţat deja de câteva luni că o persoană testată printr-un test rapid  poate să fie asimptomatică şi să fie infectată. Sau am învăţat că o persoană vaccinată poate să facă o formă uşoară a bolii. Dar atunci, dacă ai o astfel de situaţie, te gândeşti imediat cum să procedezi. Îi aduni pe toţi cât mai mulţi şi cât mai mult timp împreună, încât să favorizezi transmiterea sau nu o faci?

Ei, opţiunea autorităţilor centrale şi, în unele locuri, a autorităţilor locale a fost să o facem ca să fim populari. Eu cred că ăsta a fost principalul motiv alături de motivul poate cel mai important în această ţară, să facem bani. Astea au fost cele două motive care au generat lucrul ăsta.

Care este consecinţa? (...) Eu, personal, cred că vom depăşi maximul numărului de cazuri înregistrat în valul trei şi lucrul ăsta o să aibă nişte consecinţe posibil dramatice în două zone. Prima este zona asistenţei medicale, unde sunt premise să intrăm într-o zonă de criză (...) Cel de-al doilea lucru care mi se pare mie extrem de important şi grav prin consecinţe va fi trecerea şcolilor online”, a mai spus Alexandru Rafila. 

Acesta a menţionat, răspunzând unei întrebări, că speră să nu se ajungă la peste 15.000 de cazuri pe zi în al doilea val al pandemiei, iar al patrulea val „este posibil să fie cel mai dificil” de până acum. 

Tot vineri, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că situaţia este gravă și, potrivit ultimelor date, am putea avea o medie săptămânală de 17.000 de cazuri, în 15 octombrie, cu vârfuri care pot urca la 20.000 de cazuri zilnic.”Suntem pe o creştere exponenţială, peste 700 pacienţi la ATI, 60 de decese raportate zilnic”, a spus Gheorghiță.

Ultimele știri despre evoluția pandemiei:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇