Radio pirat în București. Proprietarii au perturbat serviciile de telecomunicație

Radio pirat în București. Proprietarii au perturbat serviciile de telecomunicație
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un post radio pirat a fost descoperit într-un imobil din București. Mai multe persoane au fost prinse în flagrant în timpul unei percheziții.

Potrivit autorităților, vineri, Poliția Capitalei – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, a efectuat o percheziție domiciliară, în București, într-un dosar penal în care s-a constatat o infracțiune flagrantă, împreună cu reprezentanții ANCOM.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transmisie a serviciilor de programe de televiziune ori de radiodifuziune fără licența de emisie sau licența de utilizare a frecvențelor radio în sistem digital terestru, fapta prevăzută și pedepsita de legea privind audiovizualul.

ADVERTISING

Din probatoriul administrat, a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada 2020-2021, mai multe persoane au emis în banda de radiodifuziune analogică terestră, perturbând astfel serviciile de telecomunicație.

Audierile se vor desfășura la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 5.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

ADVERTISING