Autorităţile belaruse au anunţat luni că peste 700 de persoane au fost plasate în detenţie după manifestaţia de duminică a opoziţiei, care încearcă să-l forţeze pe preşedintele Aleksandr Lukaşenko să plece de la putere.
„În total, peste 700 de persoane au fost plasate în detenţie pentru încălcarea legislaţiei asupra evenimentelor în masă şi înainte de examinarea infracţiunilor lor de către tribunale”, a anunţat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne belarus, Olga Cemodanova, informează AFP.
De fapt, potrivit organizaţiei belaruse pentru apărarea drepturilor omului Viasna, cel puţin 1.200 de persoane au fost arestate în timpul manifestaţiei de duminică a opoziţiei, dispersată aproape imediat de poliţie, care a făcut uz de grenade asurzitoare şi de gaze lacrimogene.
Protestatarii s-au adunat în marile orașe din Belarus la 100 de zile de la declanșarea mișcării de contestare
Cu toate astea, protestatarii s-au adunat și luni în marile oraşe de pe teritoriul Republicii Belarus, marcând 100 de zile de la declanşarea protestelor în masă după alegerile prezidenţiale contestate de pe 9 august, au anunţat mass-media locale, informează dpa.
Mişcarea de protest împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, rezistă în pofida intervenţiilor brutale ale poliţiei, condamnate de Uniunea Europeană drept un abuz de autoritate.
După alegeri în Belarus au avut loc proteste în masă în fiecare weekend.
Opoziția cere noi sancțiuni
Luni, lidera opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia a anunţat că a avut o întrevedere cu ambasadorii ţărilor UE şi a îndemnat la noi sancţiuni economice împotriva întreprinderilor publice şi băncilor de stat belaruse.
"Vreme de 100 de zile am avut sentimentul că suntem poporul şi liderii ţării noastre", a declarat lidera opoziţiei Svetlana Tihanovskaia într-un comunicat.
"Ştiu în mod sigur că după aceste evenimente, poporul belarus nu va mai crede niciodată în Lukaşenko. Chiar dacă el se poate menţine la putere pentru alte câteva luni, va trăi într-o ţară în care toţi îl urăsc", a spus Tihanovskaia.
Svetlana Tihanovskaia s-a clasat pe locul doi în alegerile din august, potrivit rezultatelor oficiale contestate. Ea s-a refugiat în ţara vecină Lituania, membră a UE, la câteva zile după vot, în urma presiunilor din partea autorităţilor.
Susţinătorii Svetlandei Tihanovskaia consideră că ea este adevărata câştigătoare a alegerilor.
Sancțiunile UE, fără efect
Europenii i-au sancţionat deja pe Aleksandr Lukaşenko, pe fiul său Viktor şi câteva zeci de membri ai anturajului lor şi înalţi responsabili belaruşi. Ei au atenţionat cu noi sancţiuni după moartea unui opozant, decedat după ce a fost arestat.
Svetlana Tihanovskaia s-a refugiat în străinătate, la fel ca aproape toţi reprezentanţii marcanţi ai opoziţiei care nu au fost plasaţi în detenţie.
De la începutul mişcării de contestare împotriva lui Aleksandr Lukaşenko, în vârstă de 66 de ani şi aflat la putere din 1994, mii de persoane au fost arestate, cel puţin patru au murit şi alte câteva zeci au denunţat torturi şi violenţe în timpul detenţiei.
Susţinut de Moscova, Aleksandr Lukaşenko refuză să plece de la putere şi nu a evocat decât vagi reforme constituţionale în încercarea de a calma protestele.
Luni, Lukaşenko a dat asigurări că a convenit să "transfere 70-80% din puterile preşedintelui către Parlament, guvern şi alte structuri", în scopul unor reforme ipotetice despre care nu se cunoaşte nimic.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro: