Mii de polițiști au protestat la București față de prevederile ordonanței trenuleț (Foto)

Mii de polițiști au protestat la București față de prevederile ordonanței trenuleț (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mii de poliţişti, agenţi de penitenciare şi alţi angajaţi ai structurilor de ordine publică şi siguranţă naţională au pornit, vineri după-amiază într-un marş de protest, din Piaţa Constituţiei, pe Bulevardul Unirii, spre sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Protestatarii, veniți din mai multe zone ale ţării aveau steaguri şi vuvuzele cu care și-au exprimat nemulţumirea faţă de prevederile ordonanţei trenuleţ.

protest-politisti-2

Foto: Inquam Photos / George Călin

Poliţiştilor activi li s-au alăturat şi unele structuri asociative ale rezerviştilor militari, inclusiv ACMRR din MAI.

ADVERTISING

Protestul autorizat s-a desfășurat pe traseul Piaţa Universităţii – Piaţa Victoriei, fiind pichetate mai multe ministere.

protest-politisti-3

Foto: Inquam Photos / George Călin

Sindialiştii cer:

  • revenire la plata majorării pentru orele lucrate planificat în weekend şi sărbători legale, plata majorării pentru orelor suplimentare prestate de luni până duminică
  • indexarea pensiilor militare cu rata medie a inflaţiei cunoscute

De asemenea, sindicaliştii readuc în discuţie şi alte probleme din sistem:

  • salarizarea precară din ultimii ani;
  • acordarea, de mai mulţi ani, a unor drepturi financiare diminuate (sporuri, indemnizaţii, compensaţii);
  • actualizarea normei de hrană, prin raportare la valoarea actuală a indicilor preţurilor produselor de consum / utilităţilor şi la datele statistice furnizate oficial de către INS (scriptic, este actualizată la 50 lei/zi, dar în plată se achită doar 34 lei/zi, fiind plafonată prin OUG ,,trenuleţ” succesive );
  • deficitul de personal, de peste 20%, care are repercusiuni negative asupra eficienţei serviciului poliţienesc şi impune efectuarea de ore/misiuni suplimentare de către angajaţii în activitate, şi dotarea insuficientă cu mijloace şi echipamente tehnice şi tactice de intervenţie poliţienească şi de protecţie fizică a poliţiştilor etc
  • eliminarea inechităţilor din sistemul pensiilor militare de stat şi actualizarea acestora prin raportare la valorile coeficienţilor aflaţi în plată pentru cadrele militare / poliţiştii în activitate.
ADVERTISING

Restricţii de trafic

Brigada Rutieră a Capitalei a impus restricţii de trafic pentru buna derulare a protestului, care s-a desfășurat după următorul program:

  • între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Constituţiei;
  • între orele 12.00 – 13.00, adunare publică la sediul Ministerului Finanţelor şi Ministerului Justiţiei, situate pe Bd. Libertăţii, pe trotuar.
  • între orele 13.00 – 13.45, deplasarea participanţilor pe traseul Bd. Libertăţii – Bd. Unirii – Piaţa Unirii – Bd. I.C. Brătianu – Piaţa Universităţii – stânga Dem. I. Dobrescu – sediul Ministerului Afacerilor Interne.
  • între orele 13.45 – 14.15, adunare publică la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
  • între orele 14.15 – 15.00, deplasarea participanţilor pe traseul sediul Ministerului Afacerilor Interne – Str. Dem. I. Dobrescu – stânga Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Gheorghe Magheru – Piaţa Romană – Bd. Lascăr Catargiu – punct final Piaţa Victoriei (alveola centrală);
  • între orele 15.00 – 16.15, adunare publică în Piaţa Victoriei (alveola centrală);
  • între orele 16.15 – 16.30, defluirea totală a participanţilor.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇