Preşedintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a declarat marţi legea marţială, spunând că această măsură este necesară pentru a proteja ţara de „forţele comuniste nord-coreene”, deşi pare să vizeze mai degrabă opoziţia majoritară în Parlament, conform unui discurs neanunţat transmis în direct la televiziune.
Forţe ale poliţiei sud-coreene au intrat marţi seară în sediul parlamentului de la Seul, pe acoperişul căruia au aterizat elicoptere.
UPDATE: 190 din 300 de membri ai Parlamentului sud-coreean au votat, în unanimitate, pentru ridicarea decretului de lege marțială emis de președinte. Yoon Suk Yeol a anunțat, în consecință, că va lua măsuri pentru a ridica decretul legii marțiale, pe care îl impusese cu doar câteva ore în urmă.
"Pentru a proteja Coreea de Sud liberală de ameninţările reprezentate de forţele comuniste nord-coreene şi pentru a elimina elementele anti-statale (…), declar legea marţială de urgenţă", a spus preşedintele în alocuţiunea sa, conform AFP.
El a acuzat opoziţia de faptul că ar controla Parlamentul, simpatizează cu Coreea de Nord şi paralizează guvernul cu activităţi antistatale, conform AP.
Potrivit lui Yoon, măsura este esenţială pentru apărarea ordinii constituţionale a ţării.
De partea cealaltă, ca reacţie la anunţul preşedintelui, principala formaţiune de opoziţie, Partidul Democrat, şi-a convocat aleşii în parlament, conform agenţiei sud-coreene de ştiri Yonhap. Potrivit Reuters, aceştia sunt împiedicaţi să intre în clădirea legislativului.
"Tancurile, vehiculele blindate şi soldaţii cu puşti şi cuţite vor conduce ţara", a reacţionat liderul formaţiunii de opoziţie majoritară în legislativ, Partidul Democrat, Lee Jae-myung. "Economia Republicii Coreea va intra inevitabil în colaps. Dragi cetăţeni, vă rog veniţi la Adunarea Naţională!", a îndemnat liderul opoziţiei, într-un mesaj video transmis online.
Preşedintele nu a menţionat în declaraţia sa vreo ameninţare precisă din partea Coreei de Nord, ci a vorbit mai degrabă despre opozanţii săi politici interni.
De la preluarea mandatului în 2022, Yoon s-a străduit să-şi impună agenda împotriva unui parlament controlat de opoziţie.
Ce presupune Legea marțială
În urma decretării legii marţiale, activitatea parlamentului şi a partidelor politice a fost interzisă, a indicat, citind din decretul de impunere a legii marţiale, comandantul însărcinat cu aplicarea acesteia, generalul Park An Su, care este şeful Statului Major.
Sunt interzise şi demonstraţiile, grevele, mitingurile care "incită la dezordine socială", precum şi toate acţiunile care neagă sau încearcă să înlăture "sistemul democratic liberal", iar mass-media trece integral sub Comandamentul Legii Marţiale, se mai arată în decretul ce avertizează că persoanele care-l încalcă pot fi arestate fără mandat.