Prim-ministrul britanic Rishi Sunak l-a concediat duminică din guvern pe ministrul fără portofoliu şi preşedintele Partidului Conservator Nadhim Zahawi, după ce o investigaţie independentă a descoperit o încălcare gravă a Codului ministerial.
„După încheierea unei investigaţii a consilierului independent – ale cărei concluzii le-a împărtăşit cu noi – este clar că a existat o încălcare gravă a Codului ministerial”, a scris Sunak într-o scrisoare adresată lui Zahawi, citată de Reuters, DPA şi AFP.
„Drept rezultat, v-am informat despre decizia mea de a vă înlătura din poziţia în Guvernul Maiestăţii Sale", a adăugat premierul britanic.
Prim-ministrul britanic a dispus o investigaţie asupra lui Zahawi din partea lui Sir Laurie Magnus, consilierul său independent în materie de interese ale miniştrilor, după apariţia unor informaţii potrivit cărora preşedintele partidului la putere a plătit o amendă în cadrul unei dispute cu autoritatea fiscală, notează DPA, citată de Agerpres.
Mai exact, Nadhim Zahawi nu și-ar fi plătit impozitele și a fost penalizat de Fisc, dar a omis să prezinte aceste informaţii atunci când a fost numit ministru. Codul de etică valabil în Downing Street 10 impune ca toți membrii guvernului să declare pe propria răspundere orice tip de probleme financiare.
Nadhim Zahawi a fost ministru de finanțe, în vremea guvernului condus de Liz Truss.
Inițial a negat problemele cu Fiscul, dar într-un final a recunoscut că nu a plătit impozitele. El a susținut că a uitat, nu a fost ceva deliberat. Se pare că suma achitată Fiscului (datoria și penalitățile) s-ar ridica la 5 milioane de lire sterline.