Premieră în România: Salvamontiștii au testat un rucsac zburător. Traseu de 90 de minute, parcurs în 2 minute (Video)

Premieră în România: Salvamontiștii au testat un rucsac zburător. Traseu de 90 de minute, parcurs în 2 minute (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un specialist al Departamentului pentru Situații de Urgență a testat, pentru prima oară în România, un rucsac cu care se poate zbura pentru a ajunge mai repede la intervenții. Un traseu de o oră și jumătate a fost străbătut în doar două minute.

Acțiunea desfășurată în comuna Rimetea, județul Alba, a făcut parte dintr-un exercițiu de salvare montană al Departamentului pentru Situații de Urgență, relatează Alba Press.

Conform scenariului exercițiului, pilotul s-a ridicat de la sol cu ajutorul rucsacului zburător (jetpack), pentru a salva o persoană rănită într-o drumeţie, în masivul Piatra Secuiului.

Premieră națională, tehnologia Gravity Industries Jet Suit testată de DSU pentru structurile Salvamont din România.Locație: com. Rimetea, jud. Alba

Publicată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pe Duminică, 19 mai 2024

Traseul montan pe care salvatorii l-ar fi făcut pe jos în 90 de minute a fost parcurs în doar două minute de zbor.

LIVEExercițiul DSU-GRAVITY-SAR-LIVEXLocație: comuna Rimetea, jud. AlbaGravity IndustriesL.E. Drum pe care, în mod normal, structurile Salvamont, echipate pentru astfel de situații de urgență l-ar parcurge într-o oră și trei zeci de minute, a durat două minute, de la momentul coborârii din mașină!

Publicată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pe Luni, 20 mai 2024

Rucsacul zburător este produs de o companie britanică și are cinci propulsoare, fiind capabil să ridice un adult la zeci de metri înălțime.

ADVERTISING

Viteza maximă pe care salvatorii o pot atinge cu ajutorul jetpack este de 60 km pe oră.

Salvamont Alba a testat un aparat de zbor

Potrivit TVR Info, prețul unui rucsac zburător este destul de piperat, aproximativ 450.000 euro plus TVA. Pentru început, Salvamont România ar putea închiria dispozitivul.