Plan pentru evacuarea operelor de artă, în caz de invazie rusă

Plan pentru evacuarea operelor de artă, în caz de invazie rusă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Culturii din Polonia, Hanna Wroblewska, a confirmat că țara sa pune la punct ultimele detalii ale unui plan de relocare și protejare a patrimoniului artistic în alte țări, în cazul unei invazii ruse.

Într-o conferință de presă susținută luni la Varșovia, Wroblewska a declarat că planul, care va fi gata înainte de sfârșitul anului, este „absolut necesar, deoarece războiul din Ucraina ne-a învățat că (o invazie rusă) ar declanșa un război nu doar pentru teritoriu, nu doar pentru a ne distruge identitatea națională, ci și cultura noastră”.

Potrivit ministrului, această decizie face "parte dintr-o strategie mai amplă de securitate națională" a guvernului polonez, care include și dublarea efectivelor armate la 500.000 de militari și consolidarea protecției frontierelor de pe flancul estic, relatează EFE.

Planul de evacuare, pe mâinile unui fost colonel

Proiectul Ministerului Culturii din Polonia se bazează pe cooperarea cu guverne străine pentru a asigura depozitarea temporară a picturilor, sculpturilor, cărților rare și instrumentelor muzicale din aproximativ 160 de instituții de stat, deși se așteaptă ca în curând și muzeele, și galeriile private să ia parte la acest demers.

Supravegherea acestei operațiuni vitale i-a fost încredințată lui Maciej Matysiak, fost colonel de armată și fost director adjunct al agenției de contrainformații militare din Polonia, care conduce acum Departamentul de Securitate și Management al Crizelor, nou creat în cadrul Ministerului Culturii.

Și alte țări lucrează la planuri de urgență

Experiența Poloniei în a ajuta Ucraina să-și relocheze bunurile culturale în urma invaziei ruse din 2022 a reprezentat baza fundamentală pentru acest plan.

Wroblewska a amintit că, în războiul din Ucraina, "partea rusă folosește cultura și operele de artă drept arme".

Deși documentația și procesele necesare pentru facilitarea viitoarelor repatrieri sunt, de asemenea, actualizate, ministrul a recunoscut că "în niciun caz nu ar fi posibilă evacuarea întregului" patrimoniu și a admis că evaluarea activelor care merită "o evacuare prioritară" reprezintă "o provocare majoră".

Lituania, Letonia și Estonia elaborează, de asemenea, planuri de urgență similare, notează EFE.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇