Plajele de pe litoral vor fi extinse cu nisip adus din larg. Se vor crea și recife artificiale

Plajele de pe litoral vor fi extinse cu nisip adus din larg. Se vor crea și recife artificiale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În aceste luni, pe litoral se desfășoară lucrări pentru extinderea plajelor cu nisip adus din larg.

Pe o distanță de 30 de kilometri, litoralul românesc va avea înca 230 de hectare de plajă, potrivit Știrile TVR. Astfel, plajele ar urma să fie mai late cu 60 de metri.

În zona Mamaia și Năvodari vor avea loc primele lucrări. Apoi, urmează Eforie.

”Din toamna aceasta, începem să nisipăm pe zona Mamaia-Năvodari. În a doua jumătate a lunii octombrie vom începe să ne organizăm și pe Eforie”, a declarat pentru sursa citată Bogdan Bola, director al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral.

ADVERTISING

Așadar, din largul mării se vor aduce peste 25 de milioane de metri cubi de nisip.

Totodată, sursa citată mai arată că se vor face și diguri noi, iar falezele vor fi întărite. În plus, există și o veste bună pentru viețuitoarele marine: se vor crea recifuri artificiale.

În Agigea lucrările vor începe în primăvară.

Vezi și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇