Piloții ucraineni vor fi instruiți în România să zboare pe avioane F-16

Piloții ucraineni vor fi instruiți în România să zboare pe avioane F-16
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România vrea să deschidă un centru de instruire a piloților de avioane F-16 unde să se antreneze și piloți din Ucraina, potrivit unei decizii a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

”În cadrul ședinței CSAT a fost analizată și implicarea României într-un proiect transatlantic nou, și anume crearea în țara noastră a unei facilități de instruire a piloților pentru operarea avioanelor F-16. Împreună cu alți aliați și cu compania care proiectează acest avion de luptă, va fi creat, în România, un hub regional pentru antrenamentul piloților care vor zbura pe aceste avioane.

Aici vor fi pregătiți piloții români care operează aeronave F-16, urmând ca facilitatea să fie deschisă ulterior și participării piloților din statele aliate și partenere NATO, inclusiv din Ucraina”, se arată într-un comunicat.

ADVERTISING

Acest hub regional de instruire va acoperi cerințele de pregătire din partea aliaților și a partenerilor regionali, ceea ce va conferi României poziționarea ca lider regional în domeniul instruirii piloților F-16, contribuind astfel la creșterea coeziunii, demonstrarea unității și întărirea posturii de descurajare și apărare euroatlantică, mai precizează comunicatul.

Militari români la misiuni în afara țării

Tot în cadrul ședinței de astăzi, membrii Consiliului au aprobat forțele Armatei României și ale Ministerului Afacerilor Interne care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2024.

ADVERTISING

Astfel, Armata României va putea pune la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2024, un efectiv de 5.646 militari şi civili, dintre care 2.526 vor participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar 3.120 de militari se vor afla în aşteptare pe teritoriul naţional, cu posibilitatea de a fi dislocaţi la ordin.

”Ministerul Afacerilor Interne va putea participa la astfel de misiuni și operații cu 2.462 militari și polițiști, dintre care 359 vor participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar 2.103 vor fi în așteptare pe teritoriul național, dislocabili la ordin.

ADVERTISING

Elementul de noutate îl reprezintă suplimentarea participării cu o companie stat major și deservire la operația EUFOR Althea, în teatrul de operații Bosnia și Herțegovina. România va deveni astfel cel mai mare contribuitor cu trupe în cadrul operației, cu un efectiv de peste o mie de militari, atât dislocați în teatru, cât și în cadrul rezervelor operației”, se mai arată în comunicat.

Summit-ul de la Vilnius

Un alt subiect discutat în cadrul CSAT a vizat obiectivele României la Summitul NATO, care se va desfășura la Vilnius, în perioada 11-12 iulie 2023.

”Summitul din Lituania va prilejui discutarea consecințelor agresiunii militare ruse asupra Ucrainei și a impactului mai larg al acestui război la nivel global, teme care vor fi abordate fie în format aliat, fie alături de partenerii din vecinătatea Estică, din Balcanii de Vest sau din regiunea Asia-Pacific.

La Vilnius, președintele Klaus Iohannis va aduce din nou în prim-plan aspecte care țin de securitatea regiunii Mării Negre, un subiect de interes strategic atât pentru România, cât și pentru întreaga securitate euroatlantică, așa cum a fost consacrat anul trecut la Summitul de la Madrid, tot la propunerea României.

În cadrul CSAT, a fost subliniată importanța Summitului NATO de la Vilnius în privința luării unor decizii suplimentare privind descurajarea și apărarea pe Flancul Estic, de natură să marcheze o etapă importantă în ce privește adaptarea militară pe termen mediu și lung și care se referă la asigurarea forțelor, capabilităților, planurilor și structurilor necesare unei Apărări Înaintate eficiente, coerente și unitare pe întregul Flanc Estic”, se mai precizează în comunicat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇