Oprirea reactoarelor de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă, provocată de scăderea nivelului Dunării, a generat pierderi estimate la aproximativ un miliard de lei, echivalentul a circa 200 de milioane de euro, în ultimele trei luni, a declarat sâmbătă premierul Luca Niculescu.
„Pierderile înregistrate în aceste luni sunt de aproximativ un miliard de lei. Deci, cam 200 de milioane de euro. Cam acestea au fost pierderile în aceste trei luni”, a afirmat premierul, aflat în vizită la centrală alături de ministrul Energiei, Dumitru Chișăliță, potrivit Mediafax.
Vizita premierului și a ministrului Energiei are loc la o zi după ce Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, după mai bine de trei luni de oprire.
Săptămâna viitoare va fi luată o decizie privind și pornirea Unității 2.
Proiectul Bala 2, soluția pentru asigurarea apei necesare răcirii reactoarelor
Premierul a insistat asupra necesității prioritizării proiectului Bala 2, care vizează lucrări hidrotehnice în zona de bifurcație a brațului Bala al Dunării, cu scopul de a redistribui debitele de apă și de a crește nivelul fluviului în această zonă.
Proiectul este considerat important pentru securitatea energetică a României, întrucât ar urma să contribuie la asigurarea debitului necesar răcirii instalațiilor de la Cernavodă, inclusiv în perioadele de secetă hidrologică. Investiția este relevantă și pentru perspectiva dezvoltării viitoarelor reactoare 3 și 4.
”Mi-au explicat domnii directori că studiile de predictibilitate indică faptul că o astfel de situaţie nu era estimată nici într-o sută de ani. Iată că s-a întâmplat. De aceea, este neapărat nevoie ca Guvernul României să se aplece cu prioritate asupra acestei chestiuni.
Proiectul Bala 2, care prevede posibilitatea ca mai multă apă să ajungă la centrala de la Cernavodă, devine o prioritate şi solicit tuturor instituţiilor să se aplece cu maximă seriozitate şi dedicare asupra acestui proiect. El va furniza apă atât pentru răcirea atât unităţilor 1 şi 2, cât şi celor care vor fi construite unităţile 3 şi 4”, a transmis premierul.
Centrala nucleară de la Cernavodă produce din nou energie
Centrala nucleară de la Cernavodă a început vineri să livreze din nou energie în Sistemul Energetic Național, după trei luni în care ambele reactoare au fost oprite din cauza debitului extrem de scăzut al Dunării.
Unitatea 1 a fost oprită controlat pe 28 iulie 2026, după ce debitul Dunării a scăzut până la un nivel care nu mai permitea asigurarea condițiilor necesare de răcire. La jumătatea lunii august a fost deconectată și Unitatea 2, astfel că România a rămas fără producție de energie nucleară, o situație neobișnuită pentru sistemul energetic național.
Problema a persistat în această toamnă. Pe 4 noiembrie, debitul Dunării la intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, era de aproximativ 1.700 de metri cubi pe secundă, mult sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 de metri cubi pe secundă.
Nuclearelectrica a anunțat miercuri că au fost îndeplinite condițiile minime pentru repornirea în siguranță a Unității 1, iar procedurile de reconectare au început în aceeași zi.
