Poliţiştii de frontieră de pe Aeroportul Otopeni din Bucureşti au confiscat peste jumătate de tonă de tutun de narghilea care figura în acte ca fiind odorizant auto. Prejudiciul este de peste 300.000 de lei.
Transportul a fost expediat pe ruta Turcia – Irak – România, iar destinatarul era o societate comercială din Capitală.
”O echipă comună formată din poliţisti de frontieră din cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Otopeni Călători a descoperit, în urma unui control efectuat în baza analizei de risc, un transport de tutun pentru narghilea expediat pe ruta Turcia-Irak-România, pentru o societate comercială cu sediul în Bucureşti.
În urma cântăririi transportului format din 84 de colete, a rezultat cantitatea totală de 504 kg tutun pentru narghilea, care figura în declaraţia vamală depusă de un cetăţean român care a venit să ridice bunurile, ca fiind odorizante auto”, a transmis Poliţia de Frontieră, într-un comunicat de presă.
Prejudiciul estimat prin neplata taxelor vamale, accize şi TVA este de aproximativ 362.090.