Un procent de 42,2% dintre locuitorii staţiunii de schi austriece Ischgl, unul dintre principalele focare de coronavirus din Europa Centrală, au dezvoltat anticorpi împotriva COVID-19.
Este cel mai înalt nivel de imunizare înregistrat până acum în rândul unei populaţii dintr-un loc determinat, au anunţat joi coordonatorii unui studiu austriac, citaţi de EFE.
La sfârşitul lunii aprilie au fost efectuate teste de anticorpi în rândul a 80% dintre cei 1.900 de locuitori ai acestei mici staţiuni, supranumită "Ibiza din Alpi" datorită petrecerilor spectaculoase organizate în proximitatea pârtiilor de schi.
Ischgl a devenit însă un simbol al contagierilor necontrolate cu noul coronavirus, după ce sute de turişti s-au infectat acolo între sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie, înainte de intrarea în vigoare a unor măsuri stricte de izolare, adoptate pentru a frâna pandemia.
Turiştii străini au dus apoi cu ei virusul în ţările lor de origine, unde au provocat mii de noi infecţii, mai ales în Germania şi în ţările scandinave.
Potrivit Universităţii de Medicină din Innsbruck, care a realizat studiul, au fost utilizate patru metode diferite pentru a determina existenţa anticorpilor între cei aproape 1.500 de locuitori testaţi. Procentul de 42,2% este cel mai înalt relevat vreodată în perioada acestei pandemii, a asigurat joi virusologul Dorothee von Laer de la Universitatea de Medicină din Innsbruck.
85% dintre cei contagiaţi la Ischgl nu au prezentat niciun fel de simptome
Pe de altă parte, experţii austrieci au precizat că 85% dintre cei contagiaţi la Ischgl nu au prezentat niciun fel de simptome. "Ceea ce demonstrează că multe cazuri de coronavirus nu pot fi niciodată detectate", a precizat epidemiologul Peter Willeit, un alt expert care a participat la acest studiu.
Focarul din Ischgl a generat un val de nemulţumire în multe ţări, precum Germania, Norvegia şi Islanda, ca urmare a reacţiei întârziate a autorităţilor, inclusiv atunci când acestea au fost informate că mulţi turişti s-au întors în ţările lor şi erau deja infectaţi cu noul coronavirus.
Peste 5.000 de persoane din 40 de ţări, care au fost expuse la focarul de infecţie din Ischgl, au depus o plângere colectivă împotriva autorităţilor din Tirolul austriac.
Citește și:
Anticorpii pentru coronavirus nu durează decât 2 – 3 luni de la infectare