Percheziții la Cătălin Avramescu, într-un dosar de pornografie infantilă. Explicația fostului consilier prezidențial

Percheziții la Cătălin Avramescu, într-un dosar de pornografie infantilă. Explicația fostului consilier prezidențial
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

DIICOT și polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au făcut, miercuri, percheziții la locuința fostului consilier prezidențial Cătălin Avramescu, într-un dosar de pornografie infantilă. Fostul consilier din mandatul Traian Băsescu afirmă că ancheta a pornit de la o plângere a fostei partenere și că imaginile vizate sunt fotografii de familie, interpretate greșit.

„Din actele de urmărire penală a reieşit faptul că, în luna octombrie 2025, un bărbat ar fi realizat două fotografii unei minore (de 3 ani, la acea dată), membră a familiei sale, pe care le-ar fi deţinut şi stocat”, a transmis Poliţia Română.

Totodată, acesta ar fi distribuit imaginile, în care minora ar fi apărut nud, către mama acesteia, care, la momentul respectiv, nu ar mai fi locuit cu bărbatul.

Avramescu: Sunt acuzaţii absurde

Bărbatul vizat este Cătălin Avramescu, care a declarat pentru Cotidianul: "Nu este o acuzaţie. Sunt copiii noştri, ai mei şi ai doamnei, şi erau fotografii făcute în baie, cu copiii care au făcut baie. Eu i-am trimis ei şi ea mi-a trimis mie fotografii de acelaşi gen. Cum fac milioane de părinţi din România. Nu cred că este o problemă. Că nu este ilegal".

ADVERTISING

Într-o altă declaraţie, pentru Adevărul, el a admis că plângerea este făcută de fosta parteneră, cu care are doi copii, şi că totul ar fi pornit de la "nişte fotografii şi mesaje scoase complet din context".

"Era o discuţie banală despre faptul că unul dintre copii refuza să poarte scutecul. Fotografiile au fost făcute în acest context şi au fost prezentate drept dovezi pentru acuzaţii extrem de grave, ceea ce este complet fals.

Mi se impută că aş fi făcut pornografie infantilă sau că mi-aş fi abuzat copiii. Sunt acuzaţii absurde. Oricine este părinte ştie că există situaţii fireşti în viaţa de familie în care îţi fotografiezi copilul sau îl ajuţi la baie, fără să existe absolut nimic ilegal sau imoral", a mai precizat el.

Urmează un proces pentru calomnie

Avramescu relatează, într-o postare pe Facebook, că a fost chemat la DIICOT ”în cea mai ridicolă plângere care a fost depusă în istoria acestei instituţii”.

”O doamnă, mama biologică a celor doi copii ai mei, care a pierdut deja 3 (trei) procese cu subsemnatul doar anul acesta, şi care este în curs de executare silită pentru că refuză să respecte o hotărâre a Judecătoriei sectorului 1, a făcut plângere la DIICOT cum că am "produs şi distribuit pornografie infantilă". Probe? Zero. A depus la dosar 2 (două) fotografii cu unul din copii după ce ieşise din baie şi refuza să pună Pampers. Aţi citit bine. Pampers. Mai este altceva? Da. Ceva ce i-am spus eu procurorului. Doamna mi-a trimis şi ea asemenea poze. Ca milioane de alţi părinţi, şi noi am trecut prin această fază, când copiii sunt… copii. Comentariul doamnei, după ce a primit poza: "Aşa face şi la mine. Când intră în casă îşi aruncă toate hainele”. Cum să te duci cu aşa ceva la DIICOT?”, spune el.

ADVERTISING

Acesta reclamă că de patru luni nu şi-a văzut copiii: ”În dispreţul legii. Doamna refuză să mă lase să vorbesc cu copiii. Doamna refuză să îi lase la mine conform deciziei judecătoriei. Şi îşi imaginează că poate să mă preseze aşa, lansând acuzaţii iresponsabile în spaţiul public. Pe mine nu mă intimidează. Nu am nimic de ascuns şi nimic de negat - toată povestea este produsul unei minţi care şi-a pierdut busola morală.”

Cătălin Avramescu anunţă că îsi dă în judecată fosta parteneră pentru calomnie, dar şi pentru încercarea de inducere în eroare a autorităţilor judiciare.

”În viaţâ ajungem, uneori, să ne certăm unii cu alţii. Dar şi atunci, în toiul supărării, trebuie să păstrăm un rest de decenţă. Doamna a trecut cu mult dincolo de orice este acceptabil. În ce o priveşte, procedura de executare siltă merge înainte. Acum va avea şi alte două procese în care va trebui să explice ce a avut în cap când a formulat acest denunţ calomnios.

Vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi scris sau m-aţi sunat. Aş vrea să ştiţi că eu sunt foarte bine. Sunt liniştit. Nu mă tulbură nimic. Doar îmi pare rău de copii. Speram să aibă o mamă mai bună. Şi îmi este tare dor de ei. Am să îi văd în curând, pentru că există totuşi o lege în ţara asta”, conchide fostul consilier prezidențial.

ADVERTISING

Ce spune fosta parteneră a lui Avramescu

Într-o poziție transmisă Mediafax, fosta parteneră relatează de la ce situații pe care consideră că le-a trăit a plecat dosarul și de ce i-a făcut plângere penală fostului ambasador.

Aceasta combate poziția lui Avramescu („Avramescu minte cu nerușinare că ar fi vorba despre refuzul fetiței de a purta scutec”) și spune că este obișnuită „ca el să dea vina pe copii de fiecare dată când a fost vorba despre actele sale iresponsabile și abuzive”.

Fosta parteneră susține că i-a mai făcut lui Avramescu o plângere la DGASPC – sesizare care s-a transformat într-un alt dosar la Parchetul de pe lângă Judecatoria Sectorului 1.

„Acuzația de la DIICOT este a doua pe care i-am adus-o, pentru ca, anterior, am trimis la DGASPC o sesizare cu privire la faptul ca acest “tată unic”, cum se autointitulează uneori (alteori afirmǎ cǎ se îndoiește de paternitatea sa, dar nu se grăbește să faca un test in acest sens), făcea baie complet dezbrăcat cu copiii, invocând ca așa se procedează în alte țări, deci nu avea niciun motiv să-si pună un slip/short pe el.

DGASPC, dupa ce a evaluat documentele justificative pe care le-am depus, a trimis sesizarea mea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, unde există o anchetă în curs cu privire la suspiciunea de abuz sexual și corupere sexuala a minorilor”, arată fosta parteneră.

Aceasta spune că nu este normal ca doi copii de 4 si 6 ani „să fie obligați, în mod repetat, să stea în cadă cu un bărbat complet gol si sa fie puși in situația de a se uita la el? Asta mi-a relatat fetița, că tatăl îi punea să se uite la el “ca la televizor”, el stând dezbrăcat în fața lor.

„Mai mult decât atât, în tot timpul petrecut acasă la tata, copiii erau ținuți dezbrăcați în orice moment – la joacă, la masî, la somn, inclusiv pe timp de iarnă, fiind fotografiați în permanență, în diferite ipostaze în care el îi punea să stea și, eventual, cu diferite accesorii pe care îi punea pe ei (caciulite de blana, caști, măsti etc.); el, la rândul sau, stătea dezbrăcat complet.

Nu a contat că băiețelul îi cerea să nu-l mai fotografieze așa, că e rușine, nu l-a interesat… O vreme, am tot căutat explicații de ce copiii începuseră să aibă un comportament nefiresc pentru vârsta lor, până într-o zi, când băiețelul m-a întrebat: “Mama, tu de ce nu faci baie dezbracată cu noi, că tata face?!”.

Atunci a fost momentul în care am realizat ce se întamplă, l-am confruntat pe tatǎ şi am discutat cu o serie de psihologi și terapeuți, ca să mi se explice de unde provine acest comportament al copiilor. Mi s-a spus că, la vârsta aceasta, copiii doar imită ce vad și, in niciun caz, ei nu au inițiativa unor astfel de comportamente precum cele pe care le-am prezentat autorităților. Tatăl m-a mințit, așa cum are obiceiul, că a făcut baie dezbrăcat cu ei o singură dată. I-am spus ca, dacă se va mai repeta, voi anunța autoritățile.

Când am avut confirmarea faptului ca, de fapt, evenimentul nu fusese singular, i-am comunicat că voi lua măsuri și am anunțat instituțiile abilitate și organele de aplicare a legii”, arată ea.

Acesta susține că Avramescu a hărțuit-o ulterior cu „reclamații peste reclamații, toate clasate sau dovedite a fi acuzații mincinoase, doar pentru a redirecționa interesul de la problema reală, respectiv abuzurile lui”. Totodată, ea spune că va face tot ce îi va sta în putință să își protejeze copiii.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google