Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi au efectuat, joi, 13 percheziţii domiciliare în judeţele Iaşi, Vaslui, Neamţ, Ilfov, Giurgiu şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind obţinerea ilegală de indemnizaţii de la bugetul de stat, în contextul pandemiei de COVID-19, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Iaşi.
Potrivit sursei citate, din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că 110 persoane ar fi obţinut, ilicit, indemnizaţii de la bugetul de stat, în contextul pandemiei de COVID-19, prejudiciul cauzat de acestea fiind estimat la aproximativ 1.200.000 de lei.
Oficialii IPJ Iaşi precizează că, în urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe bunuri şi înscrisuri, iar 11 persoane au fost conduse la audieri.
Ancheta în acest dosar se efectuează sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii.
Percheziţii în București și 5 județe la persoane care au obţinut ilegal indemnizaţii în pandemie
ADVERTISING