Patru focare de Covid în spitale din Iași. Sunt infectați și 7 bebeluși

Patru focare de Covid în spitale din Iași. Sunt infectați și 7 bebeluși

Şase focare de Covid sunt active în Iaşi, patru fiind înregistrate la unităţi medicale din judeţ, iar două la centre sociale din municipiu. În total, în cele şase focare au fost diagnosticate 47 de persoane.

Potrivit DSP Iaşi, un focar se înregistrează la Centrul Social Gulliver, unde şapte beneficiari şi un angajat au fost depistaţi pozitiv.

Un alt focar se manifestă la Centrul de Servicii Sociale Maternus, unde patru beneficiari şi doi angajaţi au fost diagnosticaţi cu Covid. Angajaţii pozitivi au fost izolaţi la domiciliu, în timp ce beneficiarii au fost izolaţi în cele două centre.

ADVERTISING

Celelalte patru focare sunt la trei unităţi medicale din municipiul Iaşi. La Maternitatea Elena Doamna au fost găsiţi pozitiv şapte nou-născuţi la secţia de Neonatologie şi două asistente medicale. S-a decis izolarea nou-născuţilor în secţie şi trimiterea celor două angajate acasă pentru a se izola.

La Spitalul de Neurochirurgie sunt afectate două secţii, unde în total sunt 17 persoane cu Covid, respectiv şapte angajaţi şi 10 pacienţi.

Un alt focar se înregistrează la Secţia Urologie de la Spitalul Parhon din Iaşi. Aici şapte pacienţi au fost depistaţi pozitiv. Internările în această secţie au fost sistate, fiind asigurate doar urgenţele medicale.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Până luni, în judeţul Iaşi au fost confirmate 87.414 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19, cu 787 cazuri în plus faţă de ziua precedentă.

În ultimele 24 de ore s-au efectuat 10 externări şi 51 internări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 2.138.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇