Parlamentul a votat prelungirea TVA-ului de 9% la locuințe până la 1 octombrie

Parlamentul a votat prelungirea TVA-ului de 9% la locuințe până la 1 octombrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, propunerea legislativă potrivit căreia persoanele care au încheiat precontracte de cumpărare a locuințelor până la 31 iulie 2025 pot să încheie procedura fără TVA majorat până pe 30 septembrie 2026, astfel încât să nu fie afectate de atacul cibernetic de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Proiectul a fost adoptat și de Senat iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

”În perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei legi și data de 30 septembrie 2026 inclusiv, persoana fizică, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, poate achiziționa o singură locuință cu cota redusă de TVA de 9%, dacă se îndeplinesc în mod cumulativ mai multe condiții.

ADVERTISING

Locuința trebuie să aibă o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, și o valoare, inclusiv a terenului pe care este construită, care nu depășește suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată. Locuința în momentul livrării nu poate depăși data de 30 septembrie 2026, să poată fi locuită ca atare, conform condițiilor legale în vigoare la data încheierii actelor juridice care au ca obiect plata în avans pentru achiziționarea unei astfel de locuințe”, se arată în proiect, potrivit Agerpres.

ADVERTISING

Persoana care beneficiază de această lege trebuie să nu fi achiziționat o altă locuință cu cotă redusă de TVA începând cu 1 ianuarie 2023 și să fi încheiat până la data de 1 august 2025 un act juridic între vii care are ca obiect plata în avans pentru achiziționarea unei astfel de locuințe.

Fără această modificare legislativă, unii cumpărători riscau să piardă dreptul la cota redusă de TVA și să fie obligați să plătească noua cotă de 21%.

Este vorba despre persoanele care au semnat promisiuni de vânzare-cumpărare, dar nu au putut finaliza tranzacțiile din cauza atacului cibernetic care a blocat sistemele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

ADVERTISING

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google