Papa Francisc a condamnat războiul, în mesajul de la Slujba de Înviere din Bazilica Sf. Petru, la care a participat și o delegație din Ucraina, inclusiv primarul Melitopolului, Ivan Fedorov, acum exilat.
Suveranul Pontif a participat la Privegherea Paştelui în seara de Sâmbătă Mare în Bazilica Sf. Petru, plină de 5.500 de pelerini.
"În aceste vremuri întunecate, domnule primar, parlamentari, în întunericul gros al războiului, al cruzimii, cu toţii ne rugăm, ne rugăm cu voi şi pentru voi în această noapte. Ne rugăm pentru toată suferinţa. Nu putem decât să vă oferim compania noastră, rugăciunea noastră şi să vă spunem: „Curaj! Vă însoţim!” Şi, de asemenea, să vă spun cel mai mare lucru pe care îl sărbătorim astăzi: Christòs voskrés! Hristos a înviat!".
Cardinalul Giovanni Battista Re, decanul Colegiului Cardinalilor, a prezidat celebrarea, în timp ce Papa Francisc a ţinut omilia şi a botezat şapte persoane. Papa a suferit de dureri la genunchi în ultimele luni, lucru pe care l-a menţionat şi când a vorbit cu jurnaliştii recent după călătoria sa pastorală în Malta.
"Să ne ridicăm privirea, să îndepărtăm vălul tristeţii şi al durerii din ochii noştri şi să ne deschidem inimile către speranţa pe care Dumnezeu o aduce!", a mai spus Suveranul Pontif.
"Totuşi, Domnul a înviat! Să nu zăbovim printre morminte, ci să alergăm să-L găsim pe El, Cel Viu! Nici să ne fie teamă să-L căutăm şi pe chipul fraţilor noştri, în poveştile celor care speră şi visează, în durerea celor care suferă: Dumnezeu este acolo!”.
"Să-l facem pe Iisus, Cel Viu, să învie din toate acele morminte în care l-am pecetluit... Să-l aducem în viaţa de zi cu zi: prin gesturi de pace în aceste zile marcate de ororile războiului, prin acte de reconciliere în mijlocul relaţiilor rupte, acte de compasiune faţă de cei aflaţi în nevoie, acte de dreptate în mijlocul situaţiilor de inegalitate şi de adevăr în mijlocul minciunilor. Şi mai presus de toate, prin lucrări de iubire şi fraternitate.
"Să sărbătorim Paştele cu Hristos! El trăieşte! Şi astăzi umblă în mijlocul nostru, ne schimbă şi ne eliberează... Căci cu Iisus, Domnul Înviat, nicio noapte nu va dura în veci; şi chiar şi în cea mai întunecată noapte, steaua dimineţii continuă să strălucească", a mai spus Papa Francisc.