Oamenii cărora li s-a făcut rău într-un restaurant din Râmnicu Vâlcea consumaseră droguri. Probabil din prăjituri

Oamenii cărora li s-a făcut rău într-un restaurant din Râmnicu Vâlcea consumaseră droguri. Probabil din prăjituri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autorităţile din judeţul Vâlcea au intrat în alertă, sâmbătă seară, după ce un apel la 112 a anunţat că mai multor persoane care participau la un eveniment, la restaurantul unui cunoscut hotel din municipiul Râmnicu Vâlcea, li s-a făcut rău. Zeci de oameni petreceau aici, iar 16 dintre aceștia au ajuns la spital. Primele rezultate ale investigațiilor arată că ar fi vorba de consum de droguri, dintr-o sursă neidentificată.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, apelul la 112 a fost primit în jurul orei 20:20, iar polițiștii care au ajuns la locul petrecerii au constatat că la eveniment participau circa 70 de persoane, din care o parte acuzau stări de rău.

ADVERTISING

Echipajele SMURD și de la Serviciul de Ambulanță Județean au preluat persoanele care acuzau cefalee, stări de vomă şi dureri abdominale. 16 persoane au ajuns la apital cu ambulanța sau mijloace proprii.

În urma investigațiilor medicale, s-a constatat că în cazul a 15 din cele 16 persoane veite, testele la marijuana au fost pozitive. O singură persoană a avut test negativ, au declarat pentru News.ro oficiali ai Spitalului Județean Râmnicu Vâlcea.

Dr. Dan Ponoran, managerul Spitalului Județean de Urgență Râmnicu Vâlcea, a declarat, citat de ProTv, că persoanele „prezintă simptomele unei intoxicații cu substanțe necunoscute. În urma testelor făcute se pare că ar fi substanțe opiacee. Starea lor este stabilă, sunt sub supraveghere”.

ADVERTISING

Dintre cei ieșiți pozitiv, 7 sunt bărbați și 8 femei, cu vârste între 20 și 52 de ani, din Prahova, Vâlcea și București.

Până dimineaţă, unsprezece dintre cei care au fost duşi ori s-au prezentat la spital plecaseră. Patru dintre cei cu test pozitiv au mai rămas în spital, însă fără a prezenta probleme deosebite din punct de vedere al stării de sănătate.

Nu se știe încă sursa drogurilor. Andrei Teodoriu, directorul general al hotelului unde a avut loc petrecerea spune că toate alimentele și băuturile servite în cadrul evenimentului au fost conforme și s-au păstrat probe pentru a fi verificate. Doar prăjiturile au fost aduse din afară, de la o cofetărie contractată pentru eveniment.

ADVERTISING

Directorul hotelului a mai spus că va pune la dispoziția anchetatorilor și imaginile de pe camerele de supraveghere.

Cazul a fost preluat de DIICOT.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇