O polițistă de 28 de ani din Brașov a fost găsită împușcată în cap

O polițistă de 28 de ani din Brașov a fost găsită împușcată în cap

O femeie de 28 de ani a fost găsită împuşcată în cap într-un bloc din Braşov. Femeia este ofiţer de poliţie şi s-ar fi împuşcat cu arma din dotare, lăsând şi un bilet de adio. Ultima testare psihologică la care a fost supusă tânăra a fost făcută în urmă cu un an.

Femeia ar fi ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Braşov, iar soţul ei ar fi poliţist în cadrul SICE Braşov. Ea s-ar fi împuşcat în cap cu arma din dotare, în timp ce se afla la domiciliu, au declarat pentru Ştirile PRO TV surse apropiate anchetei.

ADVERTISING

În locuinţă ar fi fost găsit şi un bilet de adio, lăsat de victimă.

Femeia lucra de cinci ani în Poliţie şi avea gradul de agent, fiind numită în funcţia de ajutor sef post la Postul de Politie Comunală Bod.

Ea şi-a desfăşurat activitatea în cadrul serviciului resurse umane până în luna martie a acestui an, când a fost numită în funcţia de ofiţer la Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au mai declarat sursele citate.

Ultima testare psihologică la care a fost supusă tânăra a fost făcută în luna ianuarie 2021.

ADVERTISING

Femeia a fost găsită în urma unui apel la 112, la faţa locului deplasându-se poliţiştii şi un echipaj SMURD.

„O persoană de sex feminin în vârstă de 28 de ani a suferit leziuni incompatabile cu viaţa. Personalul medical nu a mai putut face nimic pentru a o salva. Aceasta a fost declarată decedată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, maior Ciprian Sfreja, conform Newsbv.ro.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇