Două persoane, printre care un copil, au murit şi alte cinci au fost rănite într-un atentat comis vineri în Ierusalimul de Est în care a fost folosit un automobil ce a intrat în persoanele aflate într-o staţie de autobuz, potrivit primelor informaţii furnizate de poliţia israeliană.
Victimele sunt un tânăr de 20 de ani şi un copil de opt ani. În atac au fost rănite alte cinci persoane, dintre care două sunt în stare gravă.
Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei israeliene, în jurul orei 13:30 (11:30 GMT) ”şoferul unui vehicul s-a îndreptat în mare viteză în direcţia intersecţiei Golda Meir-Mintz la ieşirea din cartierul Ramot spre Givat Zeev şi a percutat persoane nevinovate care aşteptau în staţia de autobuz”.
”Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte cinci au fost rănite”, dintre care două sunt în stare critică, au indicat autorităţi medicale israeliene.
Agenţia de presă israeliană TPS a relatat că autorul atacului a fost identificat drept Hossein Karake, ce avea cetăţenie israeliană şi locuia în cartierul Issawiya din Ierusalimul de Est. El a fost împuşcat mortal de către un inspector de poliţie aflat în afara orelor de program.
Este vorba despre un ”atentat terorist cu maşină-berbec”, a afirmat un purtător de cuvânt al poliţiei. ”Forţele de poliţie din districtul Ierusalim, printre care un inspector aflat în afara orelor de program, au sosit rapid la locul incidentului şi au tras asupra teroristului, care a fost neutralizat”, a adăugat el.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a descris incidentul drept un atac terorist şi a ordonat operarea de arestări şi demolarea locuinţei familiei autorului atentatului, relatează TPS.
De la începutul anului, conflictul israeliano-palestinian s-a soldat cu moartea a cel puţin 43 de palestinieni (printre care combatanţi şi civili, inclusiv minori), a opt civili israelieni (printre care doi minori) şi a unui cetăţean ucrainean, conform unui bilanţ realizat de AFP pe baza unor surse israeliene şi palestiniene.