O doctoriţă din Canada şi-a povestit bucuria de a ajuta la naşterea unei fetiţe „Minune” într-un zbor de noapte către Uganda, scrie BBC.
Dr. Aisha Khatib, profesor la Universitatea din Toronto, se afla de aproximativ o oră în zborul ei Qatar Airways de la Doha la Entebbe, când a aflat că o muncitoare migrantă ugandeză, care călătorea spre casă din Arabia Saudită, era pe cale să aducă pe lume primul ei copil.
Bebeluşul, care a venit pe lume la 35 de săptămâni, este sănătos, şi a fost numit "Minunea Aisha", după numele doctoriţei.
Dr. Khatib, obosită după un program încărcat la Toronto, se bucura de o odihnă bine meritată în a treia etapă a călătoriei ei. Dar nu a ezitat când o voce de la interfon a întrebat dacă era un medic la bord.
"Am văzut o mulţime de oameni adunaţi în jurul pacientului”, a declarat doctorul Khatib pentru BBC News. În acel moment, ea presupunea că era o situaţie critică, probabil un atac de cord.
"Pe măsură ce m-am apropiat, am văzut această femeie întinsă pe scaun cu capul spre culoar şi picioarele spre fereastră. Şi copilul ieşea!".
Aisha Khatib a fost ajutată de alţi doi pasageri - o asistentă de oncologie şi un medic pediatru de la Medici fără Frontiere (MSF).
Copilul plângea "tare şi cu putere”, a spus ea. În urma unei verificări rapide, ea a dat copilul pediatrului pentru un consult mai atent.
"M-am uitat la fetiţă şi ea era stabilă şi m-am uitat la mamă şi ea era bine”, spune Dr. Khatib.
"Aşa că am spus: «Felicitări, este o fetiţă». Apoi, toţi pasagerii au început să aplaude şi mi-am spus: «Oh, bine, sunt într-un avion şi toată lumea se uită la asta»", a declarat doctoriţa.
"Cea mai bună parte a poveştii este că a decis să-i dea copilului numele meu", a spus Aisha, care i-a oferit fetiţei lănţişorul de aur pe care îl purta, cu numele Aisha scris în arabă.
"M-am gândit să-i dau lănţişorul pentru a avea o mică amintire de la doctorul care a adus-o pe lume la 10.000 de metri altitudine, în timp ce zbura deasupra Nilului”, a adăugat medicul canadian.
Naşterea a avut loc în 5 decembrie, dar Khatib a fost prea ocupată să trateze pacienţii cu Covid în Toronto pentru a împărtăşi imaginile până în această săptămână.
Ea a fost chemată înapoi din Uganda - unde pregăteşte medici locali - pe 18 decembrie.
În zborul ei spre casă, a fost încă un apel pentru un expert medical în avionul ei. "Din fericire, era un alt doctor acolo", a spus ea râzând. "Şi am cam spus: acum e rândul tău. Am adus pe lume un copil acum două săptămâni. Dacă ai nevoie de mine, sunt pe scaunul 25A”.