Noul discurs al Kremlinului: Vrea armistițiul de 9 mai ca să testeze Ucraina

Noul discurs al Kremlinului: Vrea armistițiul de 9 mai ca să testeze Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Kremlinul a declarat sâmbătă ca armistițiul de trei zile propus de Moscova, între 8 și 10 mai, are ca scop „testarea pregătirii” Kievului de a face pace, Ucraina declarând, la rândul său, că este vorba de o încetare a focului prea scurtă pentru negocieri serioase.

„Scopul armistițiului de Paște propus de Rusia (în aprilie, n.red.), precum și inițiativa actuală de a declara un armistițiu în timpul festivităților din 8, 9 și 10 mai este de a testa disponibilitatea Kievului de a găsi o cale pentru o pace durabilă pe termen lung”, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, relatează AFP.

La rândul său, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat sâmbătă că, dacă Ucraina ar ataca Moscova în timpul festivităților consacrate victoriei în cel De-al Doilea Război Mondial, pe 9 mai, „nimeni nu poate garanta” supraviețuirea Kievului până pe 10 mai, notează Reuters.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni o încetare a focului de trei zile în mai în războiul cu Ucraina, pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a victoriei Uniunii Sovietice și a aliaților săi în cel De-al Doilea Război Mondial.

Potrivit Kremlinului, armistițiul va cuprinde zilele de 8 mai, 9 mai - când Putin va găzdui lideri internaționali, inclusiv președintele chinez Xi Jinping, pentru a sărbători victoria asupra Germaniei naziste - și 10 mai.

Răspunzând la oferta Moscovei de încetare a focului pentru trei zile, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat vineri că este pregătit pentru un armistițiu de 30 de zile - lucru pe care Putin l-a exclus deja în viitorul apropiat -, subliniind că dorește un acord pe termen lung, nu o scurtă pauză, amintește Reuters.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇