Nicușor Dan cere anchetă după tragedia de la Spitalul Sfânta Maria din Iași: O dramă inacceptabilă. Toleranță zero față de erori care ucid copiii

Nicușor Dan cere anchetă după tragedia de la Spitalul Sfânta Maria din Iași: O dramă inacceptabilă. Toleranță zero față de erori care ucid copiii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, vineri, că este profund îndurerat de tragedia petrecută la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iaşi, unde şase copii şi-au pierdut viaţa, arătând că este „o dramă inacceptabilă. Șeful statului cere punerea la punct a unui plan de combatere a infecţiilor nosocomiale din spitalele din România.

„Sunt profund îndurerat de tragedia petrecută la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iaşi, unde şase copii şi-au pierdut viaţa. Gândurile mele sunt alături de familiile care trec printr-o durere de neimaginat.

Aceasta este o dramă inacceptabilă și se impune de urgență o anchetă pentru a stabili dacă s-au ascuns informații sau au existat responsabilități individuale", a scris preşedintele pe Facebook.

"Toate aceste lucruri trebuie clarificate şi sancţionate fără echivoc. Solicit transparenţă totală privind rezultatele corpului de control, inspecţiilor sanitare şi anchetele medico-legale, incluzând publicarea rapoartelor complete. Toleranţă zero faţă de erori care ucid copiii este un principiu de la care nu putem abdica", subliniază şeful statului.

Preşedintele adaugă că, în acelaşi timp, acest eveniment teribil reconfirmă o problemă structurală veche de ani de zile": "În România infecţiile nosocomiale şi infrastructura depăşită pun în pericol viaţa pacienţilor. România are nevoie de spitale noi, de investiţii reale în secţiile de terapie intensivă şi de protocoale ferme de prevenţie şi control al infecţiilor."

"Cer ministrului Sănătăţii, în primul rând, şi Guvernului în ansamblu, să pună la punct un plan de combatere a infecţiilor nosocomiale din spitalele din România. Este o restanţă a sistemului de sănătate care nu mai poate fi amânată", a transmis şeful statului.

Șase copii internaţi la ATI au murit în ultimele zile la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, cel mai probabil din cauza unei bacterii periculoase. În total, 9 pacienți cu vârsta sub un an au fost infectați cu Serratia Marcescens.

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a început o anchetă epidemiologică la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” privind un posibil focar de infecţii cu o bacterie.

Iar vineri seară ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că trimite la Iași Corpul de control al Ministerului Sănătăţii şi Inspecţia Sanitară de Stat în Sănătate care vor începe un control amănunţit la Iaşi.

De asemenea, premierul Ilie Bolojan a anunțat că se va face o anchetă administrativă completă și cauzele și eventualii vinovați vor fi identificați într-un timp rezonabil, iar acolo unde va fi cazul va aplica sancțiuni.

În urmă cu două săptămâni, președintele a răspuns afirmativ când a fost întrebat, la postul de televiziune B1, dacă România e un stat eșuat. "De 10 ani, da, aş zice. Sunt o grămadă de instituţii care nu funcţionează, deci putem să dăm o notă de la 1 la 1, pe eşec. Şi sunt zone din stat care funcţionează şi sunt zone din stat care nu funcţionează, şi oamenii le văd, evident.

E un stat în care există corupţie, nu? E un stat în care există birocraţie. E un stat în care nu există suficientă grijă faţă de interacţiunea cu cetăţeanul. Astea sunt părţi de eşec importante, şi un stat care nu are strategiile fundamentale", a spus şeful statului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇