Nicu Ștefănuță a alertat Comisia Europeană după uciderea câinilor fără stăpân din Târgu Jiu

Nicu Ștefănuță a alertat Comisia Europeană după uciderea câinilor fără stăpân din Târgu Jiu

Vicepreşedintele Parlamentului European Nicu Ştefănuţă (the Greens/EFA) a anunţat luni că a făcut demersuri atât pe lângă autorităţile publice locale din Târgu Jiu, cât şi pe lângă Comisia Europeană în ceea ce priveşte situaţia îngrijorătoare a eutanasierii celor 60 de câini aflaţi într-un adăpost public aflat în subordinea Primăriei Târgu Jiu.

Europarlamentarul arată că, potrivit declaraţiilor şi informaţiilor apărute în presă, în data de 12 august, 60 de câini aflaţi în adăpostul administrat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân” au fost eutanasiaţi într-o singură noapte, într-o singură oră.

ADVERTISING

„Printr-o scrisoare oficială adresată Primăriei Municipiului Târgu Jiu şi Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară aflată în subordinea acesteia, europarlamentarul verde Nicu Ştefănuţă a cerut lămuriri cu privire la procedura de eutanasiere folosită pentru uciderea celor 60 de câini fără stăpân (inclusiv menţionarea mecanismului medical de bază folosit în acest caz şi a tipurilor de agenţi utilizaţi).

Primăria a fost rugată să menţioneze, de asemenea, ce strategie de prevenţie a implementat sau urmează să implementeze cu privire la reducerea numărului de câini fără adăpost”, anunţă eurodeputatul într-un comunicat.

ADVERTISING

Nicu Ştefănuţă spune că a alertat, de asemenea, şi Comisia Europeană în acest caz.

„Astfel, printr-o interpelare trimisă executivului european, Ştefănuţă a cerut lămuriri cu privire la conformitatea acestei eutanasieri în masă cu regulamentele UE privind bunăstarea animalelor.

Totodată, Comisia Europeană a fost întrebată ce măsuri recomandă pentru a se asigura că eutanasierea animalelor în statele membre ale UE este efectuată doar ca ultimă soluţie, în strictă conformitate cu standardele legale şi etice”, precizează acesta.

„Am fost profund şocat să aflu despre uciderea brutală a celor 60 de câini fără stăpân din Târgu Jiu. Peste 1 milion de câini au fost deja ucişi în ultimii 20 de ani şi măsura şi-a arătat ineficienţa. Voi lupta, din Parlamentul European, ca eutanasierea în masă a animalelor fără stăpân să fie interzisă. Voi propune ca procesul de eutanasiere să aibă loc doar la recomandarea medicului veterinar, în situaţii medicale foarte grave şi în condiţii legale şi etice", a declarat Nicu Ştefănuţă.

ADVERTISING

„La nivel european, Comisia a adoptat o propunere de noi norme privind bunăstarea câinilor şi a pisicilor şi trasabilitatea acestora. Propunerea urmăreşte să stabilească norme uniforme la nivelul UE pentru bunăstarea câinilor şi pisicilor care sunt crescuţi sau ţinuţi în unităţi de reproducţie, în magazine de animale de companie şi în adăposturi.

Pentru prima dată, se vor aplica standarde minime pentru adăpostirea, îngrijirea şi manipularea acestor animale în întreaga UE. Legislaţia nu este încă în vigoare, aflându-se în fază incipientă”, mai subliniază europarlamentarul în comunicat.

Poliția a deschis dosar penal

Potrivit asociației Pro Animals, 60 de câini din adăpostul public al municipiului ar fi fost uciși. Câinii au fost eutanasiați pentru că nu i-a adoptat nimeni și nu s-au găsit soluții pentru ei, informează publicația locală Gorj Express, citată de Mediafax.

"60 de suflete cărora nu li s-a acordat nicio șansă la viata fiind uciși în această dimineață (12 august - n.r.). Un sistem bolnav și corupt! Aceste crime vor continua! Avem nevoie de oameni care sa se implice alaturi de noi ( jurnalisti, avocati, etc) pentru a stopa acest masacru", a transmis asociația.

Poliția Gorj a deschis un dosar penal după ce un ONG a reclamat firma care se ocupă de adăpostul public de câini din Târgu Jiu că a ucis animalele.

"La data de 12 august a.c., polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat cu privire la faptul că 60 de exemplare canine, cazate într-un adăpost public de pe raza municpiului Târgu Jiu, ar fi fost eutanasiate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept”, a transmis, luni, IPJ Gorj.

În acest caz se fac cercetări sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇