Tătaru spune că septembrie este o lună de foc: Suntem încă în primul val al pandemiei, dar pe a doua cocoașă

Tătaru spune că septembrie este o lună de foc: Suntem încă în primul val al pandemiei, dar pe a doua cocoașă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a comentat, luni seară, prima zi de şcoală şi a afirmat că, aşa cum anunţat anterior, ”luna septembrie este o lună de încercare, o lună de foc”, referindu-se inclusiv la deschiderea anului şcolar şi la alegerile care urmează.

Ministrul afirmă că, în cea mai mare parte, normele au fost respectate în interiorul şcolilor, chiar dacă până să se ajungă în clase au fost momente de aglomeraţie. Nelu Tătaru consideră că era necesar ca şcoala să înceapă ”atât din punct de vedere didactic, social şi emoţional”.

”Luna septembrie este o lună de încercare, o lună de foc, în măsura în care am avut mai multe măsuri de relaxare”, a afirmat, luni seară, la Digi 24, Nelu Tătaru. Acesta a afirmat că, în cea mai mare parte, normele au fost respectate în interiorul şcolilor.

ADVERTISING

”Astăzi, în prima zi de şcoală, în marea majoritate s-au respectat regulile, după intrarea în curte, spre şcoală. Până la intrarea în curte, înspre şcoală, a fost destul de aglomerat şi am observat că şi în fata şcolilor a fost aglomeraţie. Sper că a fost doar o zi de început în care nu eram obişnuiţi pentru un început de şcoală în acest mod (...) Era imperios necesar să înceapă şcoala, atât din punct de vedere didactic, social şi emoţional. Copiii îşi doreau şi trebuiau să existe nişte reguli”, a mai afirmat Nelu Tătaru.

Acesta se aşteaptă la o creştere a numărui de cazuri de infectare cu noul coronavirus, după reluarea cursurilor.

ADVERTISING

”Sperăm ca riscurile să fie reduse la minim, să avem o creştere uşor perceptibilă, să rămânem pe acest platou pe care ne aflăm astăzi, până în 1.500 de cazuri. În respectarea regulilor există un parteneriat: elevi, profesori, părinţi”, a mai declarat Nelu Tătaru, precizând că perioada critică este de 10 - 14 zile.

Anul şcolar 2020 – 2021 a început, luni, cele mai multe unităţi adoptând scenariul verde care presupune prezenţa fizică a elevilor în bănci.

Unde ne aflăm în pandemie?

În context, ministrul Sănătăţii a afirmat că suntem încă în primul val al pandemiei de coronavirus, pe cea de-a doua cocoaşă a acestuia, dar în lunile octombrie-noiembrie specialiştii se aşteaptă la o scădere a numărului de cazuri, dacă se respectă regulile.

ADVERTISING

Nelu Tătaru a fost întrebat, luni seară, la Digi 24, când vom avea al doilea val al pandemiei de coronavirus şi a răspuns: ”Staţi să terminăm valul 1. Noi avem cea de-a doua fază a primului val sau cea de-a doua cocoaşă, suntem în acel platou pe care intenţionăm să îl menţinem pe aceste 2 săptămâni, 10- 14 zile în care vedem efectul de la începutul şcolii, efect pe care trebuie să îl observăm în rândul copiilor, dar şi în rândul profesorilor. Respectarea regulilor ar trebui să ne lase în acelaşi platou, cu o creştere relativ mică de la o zi la alta”.

Ministrul susţine că respectarea ”regulilor rămâne cheia a tot ce va urma”.

”În condiţiile în care ducem spre începutul lui octombrie şi vedem că gestionăm bine începutul acestei şcoli şi perioadei de învăţământ, ne va putea face ca spre jumătatea a doua a lunii octombrie - noiembrie, să avem şi o scădere a numărului de cazuri. Să nu uităm că va veni sezonul gripal, să nu uităm că există sezon rece, să nu uităm că există patologie şi comorbidităţi. Trebuie să avem grijă la absolut toate”, a mai afirmat Nelu Tătaru.

Întrebat dacă lunile octombrie şi noiembrie vor fi luni de foc, Tătaru a afirmat: ”Luni de foc vor fi după cum le facem noi. Respectarea unor reguli şi menţinerea unui platou, cu o scădere spre sfârşitul lui octombrie va însemna doar gestionarea bolilor de sezon şi menţinerea într-un ritm scăzut a transmiterii comunitare”.

Cum s-a desfășurat prima zi de școală în pandemie

Cum arată ultimul bilanț al îmbolnăvirilor de covid în România


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇