Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) s-a bazat pe învățămintele trase din recurgerea la drone în războiul din Ucraina pentru a realiza cel mai amplu exercițiu de apărare antiaeriană din Europa, care se încheie miercuri în Olanda, au anunțat responsabili militari.
Suedia și Finlanda, noi membre ale Alianței Atlantice, au participat pentru prima dată la ”Joint Project Optic Windmill”, un exercițiu virtual bienal de 10 zile ce implică 15 state și vizează să testeze răspunsul acestei organizații internaționale la atacurile cu rachete și drone, informează AFP.
”Nu ne-am confruntat niciodată cu atâtea amenințări câte constatăm acum pe câmpul de luptă”, a declarat comandantul șef al acestor manevre militare, generalul Peter Gielen.
”Am învățat de la ucraineni cum să reacționăm la aceasta (…) și o atenție particulară este acordată dronelor în cadrul acestui exercițiu”, a explicat marți ofițerul pentru AFP, de la o bază aeriană din sudul Olandei.
Drona explozivă Shahed de concepție iraniană pe care Rusia a utilizat-o în timpul ofensivei sale în Ucraina face obiectul unei atenții speciale și a fost integrată în manevre, a precizat generalul Gielen.
Ofițeri, care au cerut să li se păstreze anonimatul din rațiuni de securitate, au conformat pentru AFP că au fost incluse aspecte precum urmărirea traiectoriilor dronelor către o țintă.
Informațiile provenite de pe teren din Ucraina ”ne sunt foarte utile, pentru că de aceasta avem noi nevoie ca să ne formăm personalul care să reacționeze la acest tip de amenințări'', a subliniat generalul Gielen.
”Prin urmare, urmărim îndeaproape ce se întâmplă în Ucraina (…), preluăm de acolo informații și ne străduim să le integrăm cât mai repede în exerciții precum acesta”, a continuat el.
În total, circa 700 de soldați, printre care britanici și americani, au participat la această operațiune de antrenament, în timpul căreia au trebuit să facă față unui scenariu în desfășurare, trecând de la pace la război deschis, precum și la amenințări chimice, biologice, radiologice și nucleare.
Unul dintre principalele obiective era acela ca forțele de apărare antiaeriană ”să integreze toate tehnologiile și toate sistemele în ansamblul lor, pentru a contracara orice amenințare în mod mai eficient decât un sistem izolat”, a comentat la rândul său Ministerul Apărării olandez.
Acest exercițiu urmează schimbării de direcție a SUA în relațiile lor cu Europa, după ce președintele Donald Trump a pus sub semnul întrebării menținerea rolului central al țării sale în cadrul NATO.
În această privință, generalul Gielen a afirmat că acest lucru a servit drept “semnal de alarmă pentru Europa”, adăugând: “Trebuie să investim mai mult în armată”, în special în “apărarea antiaeriană”.