NATO promite că nu-i uită pe afganii care nu au putut fi încă evacuați. Merkel anunță că Germania poate primi până la 40.000

NATO promite că nu-i uită pe afganii care nu au putut fi încă evacuați. Merkel anunță că Germania poate primi până la 40.000
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul de la Berlin estimează că în Afganistan se mai află între 10.000 şi 40.000 de afgani care lucrează pentru organizaţiile internaţionale de dezvoltare şi care au dreptul să fie evacuaţi în Germania dacă se consideră în pericol, a indicat marţi cancelarul Angela Merkel.

Vorbind într-o conferinţă de presă la Berlin în prezenţa omologului său austriac Sebastian Kurz, Angela Merkel a menţionat că majoritatea celor care au colaborat cu forţele armate şi de poliţie germane se află deja în afara Afganistanului, dar că, întrucât ajutorul pentru dezvoltare furnizat acestei ţări nu a fost stopat, numeroşi membri ai personalului local în domeniu au rămas în ţară, transmite Reuters.

În ciuda plecării ultimilor soldaţi americani în cursul nopţii de luni spre marţi, Germania nu a renunţat, potrivit cancelarului, să extragă afgani, atât pe cei care au colaborat cu armata germană în timpul intervenţiei occidentale, cât şi dintre cei angajaţi de organizaţiile umanitare.

”În acest moment ne concentrăm pe personalul local, şi nu este vorba despre 300 de oameni, ci probabil mai degrabă despre 10.000-40.000 de oameni, şi va trebui să vedem câţi dintre ei vor să plece din ţară şi câţi nu”, a explicat şefa guvernului german.

”Aşa cum am văzut, nimeni nu ia cu uşurinţă decizia de a-şi părăsi ţara”, a adăugat ea.

”Acest sfârşit dureros cu evacuarea a numeroase persoane nu este, desigur, încă terminat”, a afirmat Merkel.

Referitor la aeroportul internaţional din Kabul, cancelarul a afirmat că acesta ”este de o importanţă existenţială pentru Afganistan pentru că, fără el, nu poate ajunge niciun ajutor medical sau umanitar, ceea ce înseamnă că el este de cea mai mare importanţă pentru acţiunea Naţiunilor Unite”, notează AFP.

Responsabili americani au recunoscut că aeroportul se află într-o stare precară, partea esenţială a infrastructurii sale de bază, în special turnul de control, fiind avariată sau distrusă.

Merkel a mai spus că Germania este pregătită să ofere asistenţă tehnică pentru ca aeroportul din Kabul să rămână operaţional.

În prezent au loc discuţii cu Turcia pentru ca aceasta să furnizeze asistenţă atât în materie de securitate, cât şi de mentenanţă.

Talibanii au insistat că intenţionează să păstreze deschis aeroportul civil, dar, fără garanţii reale de securitate, companiile comerciale nu vor veni la Kabul.

Talibanii au mai dat asigurări că afganii care dispun de paşaport şi de viză vor fi liberi să plece din Afganistan sau să vină în ţară, promisiuni puse însă la îndoială de numeroşi afgani şi observatori.

ADVERTISING

Secretarul general al NATO promite că afganii care nu au putut fi evacuați nu vor fi uitați

Și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi că este "esenţial" ca aeroportul din Kabul să rămână deschis şi a promis să nu-i uite pe cei care încearcă să fugă de regimul taliban după plecarea ultimilor soldaţi americani.

"Este esenţial să păstrăm aeroportul deschis, atât pentru a permite ajutorul umanitar, cât şi pentru a ne asigura că putem continua să scoatem oamenii din ţară, cei care doresc şi care nu au putut beneficia de evacuarea militară", a declarat el în cadrul unui interviu pentru AFP.

"Suntem cu toţii angajaţi în a continua să facem mari eforturi pentru a-i scoate din ţară. Nu îi vom uita", a adăugat Stoltenberg.

Ultimul zbor american a decolat de pe aeroportul din Kabul în noaptea de luni spre marţi, la finalul unei operaţiuni de salvare precipitate pentru evacuarea a peste 123.000 de persoane, în special personal al ţărilor aliate şi afgani care au lucrat pentru acestea.

Jens Stoltenberg a dat asigurări că aliaţii vor menţine presiunea diplomatică asupra noilor stăpâni ai ţării pentru ca ei să permită plecarea afganilor care se simt în pericol.

El a felicitat Turcia, membră a NATO, care a propus să joace un rol în securizarea aeroportului. Şeful Alianţei Nord-Atlantice a mulţumit unui număr de circa 800 de membri ai personalului civil al organizaţiei care au contribuit la gestionarea podului aerian.

"Vom continua să lucrăm cu aliaţii NATO şi alte ţări pentru a-i ajuta pe oameni să plece. Talibanii au transmis cu claritate că vor autoriza plecările, îi vom judeca pe talibani după ceea ce spun, dar şi după ceea ce fac", a declarat Stoltenberg.

"Şi vom utiliza mijloacele noastre de presiune politică, diplomatică şi economică pentru a face în aşa fel încât oamenii să poată pleca. Este important pentru că aliaţii NATO sunt acolo de mulţi ani", a adăugat secretarul general al NATO.

În viitor, a subliniat Stoltenberg, cei 30 de membri ai Alianţei Nord-Atlantice vor examina cu atenţie ce nu a funcţionat în cadrul misiunii lor vizând instalarea în Afganistan a unui guvern şi a unei armate capabile să reziste talibanilor.

"Este una dintre întrebările dificile pe care trebuie să ni le punem, în contextul în care vom declanşa acum un proces de evaluare şi analiză pentru a trage învăţămintele în cadrul NATO", a mai declarat el pentru AFP.

"Pentru că trebuie să înţelegem mai bine ceea ce a mers prost, dar şi să ne analizăm realizările în Afganistan, în special în materie de luptă împotriva terorismului", a mai spus Jens Stoltenberg.

ADVERTISING

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇