Foștii premieri PSD Adrian Năstase și Viorica Dăncilă sunt la Beijing, unde au participat la grandioaasa paradă pentru comemorarea a 80 de ani de la victoria Chinei împotriva Japoniei în al Doilea Război Mondial.
Cei doi apar în imagini oficiale alături de lideri precum Vladimir Putin, Kim Jong Un sau Xi Jinping.
Adrian Năstase este însoțit de soția sa, Dana.

Vizita lor a stârnit numeroase reacții:
Reacția Ministerului de Externe
În replică, ministrul de Externe, Oana Ţoiu, afirmă că Adrian Năstase și Viorica Dăncilă au mers în China ca persoane private şi se reprezintă doar pe ei inşişi.
”Au mers acolo ca persoane private şi se reprezintă doar pe ei inşişi, dar probabil că invitaţia a fost bazată şi pe rolul de foşti premieri şi indică o intenţie de a arăta influenţa asupra României - dar Putin a reuşit să arate doar că legaturile lor sunt legate de trecut şi nu de viitorul României. România şi-a ales clar calea: Uniunea Europeană, parteneriatul strategic cu SUA, susţinerea democraţiilor şi a vecinilor noştri în acestă perioadă dificilă. Pentru a construi acest viitor în continuare, politicienii prieteni cu Putin nu ne reprezintă!”, a declarat Oana Ţoiu.
”România nu este şi nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşază onoraţi în poză lângă Putin astăzi. Acasă ei vorbesc despre patriotism, dar un patriot nu s-ar gudura pe lângă agresor, sigur nu la câteva zile de când o dronă rusească a atacat o navă la sute de metri de graniţa noastră pe Dunăre, la săptămâni de când Rusia a bombardat şi comunităţi în Ucraina unde se vorbeşte limba română”, a mai afirmat ministrul de Externe.
Ministrul Apărării: O palmă dată României
La rândul său, ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, afirmă că prezența foștilor premieri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă la parada militară de la Beijing reprezintă o palmă dată României, democrației și pro-europenismului.
”Este o palmă dată României, democrației, pro-europenismului, o palmă pe care cei doi o dau aliaților noștri de la distanță. Este o decizie incalificabilă din partea unor oameni politici care au avut funcții de demnitate importantă în România. Mai mult nu am ce să comentez. Sunt foarte neplăcut surprins.
Știam cumva de prieteniile și orientările dânșilor, însă pare că nu au înțeles că, atunci când îți reprezinți la un moment dat țara la cel mai înalt nivel și ai depus niște jurăminte, jurămintele acelea rămân pe viață. Pare că se sucesc după cum bate vântul”, a declarat Moșteanu.
Nicușor Dan: Nu au acționat în numele statului român
Și președintele României, Nicușor Dan, a comentat vizita foștilor premieri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă la Beijing, unde aceștia s-au fotografiat alături de lideri internaționali precum Vladimir Putin, Xi Jinping și Kim Jong Un.
”Sunt două persoane fizice, în libertate, care nu au acționat în numele statului român”, spune președintele Nicușor Dan.
El afirmă că cei doi foști premieri nu au afectat imaginea Statului Român: „Nu, sunt persoane fizice”.
Reacția lui Bolojan
Această imagine nu angajează sub nicio formă România, pentru că nu au o reprezentare instituțională într-o funcție publică, spune premierul Ilie Bolojan despre prezența celor doi foști premieri, Viorica Dăncilă și Adrian Năstase, la parada din China.
„Eu cred că două persoane fizice, chiar dacă au fost demnitari, au libertatea să facă ceea ce consideră de cuvință, să se ducă la evenimentele pe care le consideră frecventabile sau la care doresc. Această imagine nu angajează sub nicio formă România, pentru că nu au o reprezentare instituțională într-o funcție publică”, spune, la EuropaFM, premierul Ilie Bolojan.
Reacția PSD
Dacă aș fi fost în locul lor, în mod sigur aș fi evitat asemenea situații, dar este o opțiune personală, nu de partid, comentează liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, prezența foștilor premieri Viorica Dăncilă și Adrian Năstase la parada militară din China.
„Nu-i vorba de ce mă supără pe mine sau nu. E opțiunea dânșilor, opțiunea personală. Linia PSD-ul, știți, e pro-europeană. Dar eu, dacă aș fi fost în locul lor, probabil că, probabil, nu probabil, în mod sigur, aș fi evitat asemenea situații. Dar, repet, este opțiunea personală, nu de partid, nu are nici o legătură, este opțiunea personală atât a domnului Adrian Dăstase, cât și a doamnei (Viorica Dâncilă - n.red.)”, spune Sorin Gindeanu.
Întrebat dacă „este loc de relații mai strânse cu China”, liderul social-democrat a spus: „„E loc de relații mai strânse cu Statele Unite ale Americii și e loc de relații și mai strânse cu Uniunea Eropeană. Astea sunt drumurile pe care mai trebuie să ne ducem, neexluzându-se unul pe celălalt, ci fiind complementar - relația transatlantică și relația europeană”.
Cea mai amplă demonstrație de forță etalată de China
China a organizat, la Beijing, cea mai mare paradă militară din istoria sa, menită să transmită un mesaj de forță și să proiecteze imaginea unei puteri globale aflate în ascensiune.
Evenimentul a marcat 80 de ani de la înfrângerea Japoniei în cel de-Al Doilea Război Mondial și a fost prezentat de liderul Xi Jinping drept un simbol al „marii renașteri a națiunii chineze”.
În Piața Tiananmen, peste 50.000 de spectatori au asistat la demonstrații aeriene, defilări și prezentarea unor echipamente de ultimă generație - rachete hipersonice, drone, tancuri modernizate și chiar un nou sistem de apărare aeriană cu laser, descris de presa chineză drept „cel mai puternic din lume”.
Parada a avut și o dimensiune simbolică puternică: Xi Jinping a fost flancat de Vladimir Putin și Kim Jong Un, ambii izolați pe scena internațională. Este pentru prima dată în 66 de ani când un lider nord-coreean participă la o paradă militară în China.
Putin a profitat de ocazie pentru a consolida cooperarea energetică cu Beijingul, în timp ce prezența lui Kim este interpretată ca un semnal de susținere implicită pentru ambițiile nucleare ale Phenianului. Analiștii văd în această triadă o demonstrație de unitate a statelor care contestă regulile impuse de Occident.