Medicii avertizează că pandemia a scăpat de sub control în Turcia

Medicii avertizează că pandemia a scăpat de sub control în Turcia

Colegiul medicilor din Turcia a avertizat luni că pandemia de coronavirus ”a scăpat din nou de sub control” în această ţară, după ce în ultima lună a crescut brusc numărul de cazuri.

Într-un comunicat publicat pe site-ul său, instituţia a subliniat creşterea bruscă a numărului de cazuri în ultimele trei săptămâni, numărul infecţiilor zilnice crescând de la 6.000 la peste 14.000, informează EFE.

Colegiul medicilor leagă răspândirea surprinzătoare a virusului de sărbătoarea musulmană Eid al-Adha (sărbătoarea sacrificiului), când milioane de turci călătoresc între provincii pentru a se alătura familiilor lor.

Cu puţin timp înainte de sărbătoare, ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, a îndemnat oamenii să păstreze distanţe de siguranţă şi să evite spaţiile închise.

Din cele peste 83 de milioane de locuitori ai Turciei, 23 de milioane sunt imunizaţi cu schema completă de vaccin împotriva COVID-19, în timp ce alte 16 milioane aşteaptă a doua doză.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇