Masca e din nou obligatorie pe stradă la Paris începând de vineri

Masca e din nou obligatorie pe stradă la Paris începând de vineri

Purtarea măştii va deveni din nou obligatorie pe străzile Parisului, de vineri, pentru a face faţă numărului crescut de cazuri de infectare cu varianta Omicron, a anunţat miercuri prefectura din capitala Franţei.

Această măsură se aplică persoanelor cu vârsta peste 11 ani, „cu excepţia persoanelor care se deplasează în interiorul vehiculelor, a bicicliştilor şi a utilizatorilor de vehicule cu două roţi” sau a „persoanelor care practică o activitate sportivă”, a precizat prefectura din Paris într-un comunicat.

Franţa a înregistrat miercuri un nou record de contaminări cu COVID-19, depăşind pentru prima dată pragul de 200.000 de cazuri în 24 de ore, potrivit cifrelor publicate de ministrul Sănătăţii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇