Locomotiva unui tren a luat foc în mers. 250 de călători au fost evacuați în câmp (video)

Locomotiva unui tren a luat foc în mers. 250 de călători au fost evacuați în câmp (video)

Un incendiu a izbucnit, miercuri, la locomotiva electrică a unui tren de călători, în apropiere de Videle, județul Teleorman.

În trenul care circula pe ruta București Nord – Arad se aflau 250 de pasageri și personalul CFR. Flăcările au cuprins locomotiva, iar oamenii au coborât din vagoane.

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, și la fața locului au venit și un echipaj SMRD şi o ambulanţă.

O locomotiva a luat foc în gara Videle!O locomotiva a luat foc în zona tirajului Videle, în urmă cu puțin timp. Evenimentul s-a petrecut intr-un tren de călători care circula pe relația CFR Bucuresti-Craiova. Din informațiile primite de la ISU Teleorman, incendiul s-a manifestat generalizat la locomotiva electrica a trenului și a afectat și un vagon de călători. Din fericire, cei peste 250 de călători aflați în tren au reușit sa se autoevacueze, neavând nevoie de îngrijiri medicale.Pompierii teleormaneni sosiți la locul incendiului au reușit sa localizeze focarul și lucrează la lichidarea acestuia.

Publicată de Info Expres TV pe Miercuri, 22 iunie 2022
Sursa; Facebook / Info Express TV

Nu s-au înregistrat victime, însă unei femei i s-a făcut rău după ce călătorii au stat în câmp, la o temperatură de peste 30 de grade Celsius, și a avut nevoie de intervenția echipajului medical.

ADVERTISING

Pasagerii au fost preluați de microbuze și transportați spre gara Videle.

"Astăzi, 22 iunie 2022, la trenul IR 349 care circulă pe ruta București Nord (plecare 13:25) - Arad s-a produs un început de incendiu la locomotivă, la intrarea în stația Videle. Personalul feroviar a acționat conform procedurilor aferente unor asemenea situații, avizând serviciul 112 și acționând cu stingătoarele din dotare. Echipa de intervenție specială s-a deplasat la fața locului și a luat toate măsurile necesare pentru limitarea efectelor începutului de incendiu", a transmis CFR Călători într-un comunicat citat de News.ro.

ADVERTISING

Conform sursei citate, pasagerii cu destinaţia Craiova şi Filiaşi sunt preluaţi cu trenul RE 9015 Bucureşti Nord – Târgu Jiu, iar călătorii cu destinaţia Timişoara / Arad vor continua călătoria cu trenul IR 349, care va fi remorcat de altă locomotivă.

"Cauzele care au generat începutul de incendiu vor fi stabilite de comisia de cercetare", a precizat CFR Călători.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇