Localurile care nu respectă regulile anti-Covid ar trebui să rămână cu activitatea suspendată pentru 15 sau 30 de zile, indiferent dacă depun contestație în acest sens sau nu. În plus, poliția locală și jandarmeria ar trebui să aibă competențe în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor contravenționale, potrivit unui proiect de act normativ propus de MAI.
Ministerul de Interne a pus în dezbatere publică, joi, proiectul de act normativ pentru modificarea Legii 55. Vezi aici care sunt modificările și justificările reprezentanților Poliției.
”Întrucât în practică s-a constatat faptul că operatorii economici care au fost sancționați pentru astfel de fapte au continuat să încalce prevederile legale, considerând că aplicarea sancțiunii contravenționale este nesemnificativă în raport cu profitul realizat în urma desfășurării activității interzise, considerăm necesară instituirea în acest caz și a unei sancțiuni contravenționale complementare”.
MAI
Din centralizări a rezultat că aceste cazuri sunt întâlnite la nivelul unui număr semnificativ de județe, peste jumătate din totalul acestora.
”Astfel, opinăm că aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a închiderii pe o durată de 15 zile, respectiv 30 de zile a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor stabilite, respectiv desfășoară activitatea suspendată temporar prin măsurile stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), constituie o măsură adecvată și proporțională în cazul comportamentului menționat”, spun reprezentanții poliției.
Cum se vor aplica sancțiunile
Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare în cazul în care operatorului economic își desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor stabilite se materializează prin afișarea, în primă fază, în locuri vizibile de la intrarea/intrările în sediul închis temporar, a mesajului că spațiul este închis temporar din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19, cu menționarea expresă a datei până la care este valabilă această sancțiune.
Ulterior, nerespectarea sancțiunii contravenționale complementare în acest caz se materializează prin aplicarea, pentru durata rămasă, de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.
Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare în cazul în care operatorul economic își desfășoară activitatea, deși aceasta este suspendată temporar prin măsurile stabilite, se materializează direct prin aplicarea de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.
În ambele cazuri îndepărtarea ulterioară a sigiliilor în vederea reluării activității poate îndeplini elementele constitutive ale infracțiunii de rupere de sigilii, prevăzută și sancționată de art. 260 Cod penal.
Polițiștii cer ca și jandarmii și poliția locală să poată aplica sancțiuni
În prezent, agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, polițiștii locali cu ocazia activităților desfășurate pot constata nerespectarea de către operatorii economici a condițiilor de funcționare, însă sunt în imposibilitatea aplicării unei sancțiuni contravenționale.
Tocmai de aceea, polițiștii consideră oportun că acestora să le revină competența și pentru aplicarea contravențiilor.
Plângerea să nu suspende sacțiunea
De asemenea, polițiștii cer ca plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii să nu suspende executarea sancțiunilor contravenționale complementare aplicate.
O.D.